Salubritatea cursurilor de apă sucevene, verificată de trei echipe mixte

> Desemnate de prefectul Mirela Elena Adomnicăi, echipele au în componenţă reprezentanţi ai Prefecturii, Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere SGA şi ISU > Anul trecut au fost depistate nereguli pe raza a şapte unităţi administrativ-teritoriale din jude, prilej cu care s-au dat amenzi şi avertismente, fiind dispuse, totodată, şi măsuri de remediere a deficienţelor

Trei comisii mixte constituite prin ordin de prefect verifică, de la începutul acestei săptămâni, salubritatea cursurilor de apă, cât şi modul în care s-au amenajat şanţuri şi rigole în vederea asigurării secţiunilor de scurgere a apelor mari de pe raza localităţilor judeţului. Mirela Elena Adomnicăi, prefectul de Suceava, coordonatorul structurilor amintite şi preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, informează că din comisii fac parte reprezentanţi ai Prefecturii, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, iar, la solicitarea acestora, la controale vor lua parte şi inspectori ai Gărzii Forestiere. Cele trei comisii vor fi pe teren până pe 30 aprilie, iar, conform calităţii lor de şefi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, primarii vor fi obligaţi să sprijine activitatea controlorilor. În principal, echipele de control se vor axa pe verificarea modului în care au fost puse în practică măsurile dispuse şi efectuate lucrările impuse cu ocazia controalelor întreprinse, pe aceeaşi temă, în 2018. Controalele au în vedere depistarea eventualelor depozite de deşeuri şi a celor de material lemnos de pe malurile şi din albiile cursurilor de apă, precum şi din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor, care, „prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii”. De asemenea, urmărite sunt descoperirea depozitelor de material lemnos de pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite; modul în care au fost amenajate şi întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale; cum sunt îngrijite cursurile de apă din interiorul localităţilor. Totodată, vor fi verificate zonele nesalubrizate de pe cursurile de apă în care au avut loc inundaţii în anul 2018; stadiul lucrărilor de remediere realizate; măsurile dispuse la nivel local.

Deficienţele constatate în timpul controalelor din această primăvară, însoţite de măsuri şi responsabilităţi, vor face obiectul unui raport care va fi elaborat în perioada 7-9 mai şi care va fi înaintat, spre aprobare, prefectului Mirela Elena Adomnicăi. De menţionat este că în anul 2018, pe durata campaniei de controale privind salubritatea cursurilor de apă, au fost depistate nereguli pe raza a şapte unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, prilej cu care s-au dat amenzi şi avertismente, fiind dispuse şi măsuri de remediere a deficienţelor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: