> Şoferii vor putea alege când să li se suspende permisul auto în cazul în care sunt sancţionaţi
Deputatul ALDE de Suceava Alexandru Băişanu a înregistrat o iniţiativă legislativă prin care propune ca în cazul suspendării provizorii a permisului auto şoferul poate, ca în decurs de un an, să aleagă perioada în care sancţiunea să fie aplicată.
Astfel, potrivit propunerii legislative „conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”.
Excepţiile o fac faptele deosebit de grave, care prezintă un pericol social, fiind săvârşite cu vinovăţie
„Prevederile prezentei iniţiative legislative vin în ajutorul şoferilor profesionişti şi nu numai, care se aleg cu suspendarea permisului de conducere iar pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulaţie nu mai pot lucra şi rămân «fără pâine». Sunt de părere că la nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor”, explică iniţiatorul în expunerea de motive.

























Comentarii