Deșeurile sufocă depozitele temporare din județ

> Deja a fost constatată starea generatoare de situații de urgență > CJ Suceava va trebui să pună în operare cât mai repede depozitul ecologic Moara

Cele cinci depozite temporare de colectare a deșeurilor sunt deja peste capacitatea de colectare, situație ce a determinat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a constatat existența unei stări generatoare de situații de urgență și nevoia imediată ca depozitul ecologic de deșeuri de la Moara să fie pus în funcțiune.

Prefectul Județului Suceava, Mirela  Elena Adomnicăi, a convocat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava pentru  a analiza modul de gestionare a deșeurilor în județ, iar vicepreședinte CJ Suceava Viorel Seredenciuc a prezentat situația  cu care se confruntă instituția în privința gestionării deșeurilor, legată de procedurile de desemnare a unui operator pentru depozitul Moara.

El a spus că singura soluție pentru rezolvarea problematicii referitoare la gestionarea deșeurilor, care poate fi  implementată imediat,  este delegarea temporară a operării către un operator privat a depozitului conform de deșeuri de la Moara, până la finalizarea procedurii prin atribuire.

Aceasta este o soluție temporară,  identificată și aprobată prin Memorandumul nr. 9876 din 29.05.2017, privind delegarea serviciilor de operare a infrastructurii pentru proiectele finanțate din fonduri europene în domeniul deșeurilor.

Conform memorandumului, este cea mai rapidă soluție, care trebuie însă justificată  din punct de vedere al urgenței și care poate fi realizată doar dacă a fost deja demarată o procedură de achiziție publică.

Prefectul Mirela Adomnicăi a menționat că memorandumul mai prevede că  adoptarea acestei soluții este temporară, limitată în timp până la finalizarea procedurii competitive, iar Consiliul Județean trebuie să se angajeze ca,  pe perioada delegării temporare, să fie respectate  tarifele maximale și fluxurile de deșeuri, stabilite prin proiect.

Vasile Oșean, directorul executiv al Agenției de Protecție a Mediului Suceava, a apreciat că se impune găsirea unei soluții urgente pentru ca depozitul Moara să devină operațional, în condițiile protejării mediului.

Totodată, Serviciul Comisariatul Județean Suceava din cadrul  Gărzii Naționale de Mediu, printr-o adresă transmisă Consiliului Județean Suceava,   a solicitat  acestei instituții să urgenteze, în conformitate cu prevederile legale, procedurile de punere în funcțiune a depozitului ecologic de deșeuri Moara.

Garda de Mediu Suceava atrage atenția că nepunerea în funcțiune a depozitului de la Moara a condus la atingerea și chiar depășirea capacităților autorizate a spațiilor de stocare temporară.

CJSU Suceava adoptat o hotărâre privind  „constatarea unei stări generatoare de situații de urgență create de modul de gestionare a deșeurilor pe teritoriul județului Suceava”.

Conform acesteia, Consiliul Județean Suceava „va lua act de  situația constatată și va dispune măsurile  legale care se impun pentru remedierea în cel mai scurt timp a situației create”.

Totodată,  CJ va informa săptămânal prefectul județului, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cu privire  la stadiul măsurilor aplicate.

Conform hotărârii, Agenția pentru Protecția Mediului, Serviciul Comisariatul Județean Suceava din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Direcția de Sănătate Publică Suceava, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Sistemul de Gospodărire al Apelor vor monitoriza permanent și vor informa prefectul județului Suceava despre situația generată la nivelul județului Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: