Angajații Egger Rădăuți aleargă pentru cei în nevoie

> Cei peste 3.600 km alergați în 2018 s-au concretizat în peste 18.000 de euro donați unor persoane cu probleme medicale ce necesită tratamente speciale și unor copii ce provin din familii cu nevoi sociale

„Compania Egger vine în întâmpinarea celor în nevoie prin sponsorizarea mai multor cauze sociale din comunitatea locală, iar grupul de colegi alergători a reușit în anul 2018 performanța de a alerga peste 3.600 km și, drept răsplată pentru efortul lor, compania Egger donează 5 euro pentru fiecare kilometru alergat, astfel suma finală donată pentru kilometrii alergați anul trecut depășește 18.000 euro”.

Potrivit companiei, implicarea în acțiuni și activități locale este deosebit de importantă. Astfel, cei peste 800 de angajați de la fabrica din Rădăuți sunt încurajați să ia parte la proiectele desfășurate la nivelul comunității locale, iar, prin acțiunile sale, Egger promovează atât activitățile sportive ale salariaților, cooperarea și spiritul de echipă între angajați, cât și implicarea activă a acestora în inițiativele de susținere a unor cauze sociale locale.

 Participant direct la astfel de evenimentele, directorul tehnic/ de producție Divizie Est, Ioan Banciu, a declarat că este bucuros că tot mai mulți colegi sunt  implicați în astfel de activități.

„Eu însumi particip alături de colegii mei la evenimente de acest tip, cele mai multe fiind organizate în scop caritabil. Este o îmbinare plăcută a unui stil de viață sănătos cu o acțiune nobilă. Donarea a 5 euro pentru fiecare kilometru alergat de angajații companiei încurajează interesul pentru sport și sănătate al participanților, dar și solidaritatea față de comunitate, lucru dovedit de cei peste 3.600 km alergați anul trecut” a spus Banciu.

Angajații Egger aleargă de peste 8 ani în Rădăuți

Acțiunea „Egger aleargă” se desfășoară de peste 8 ani consecutiv la Rădăuți. În 2018, evenimentul a avut loc în luna octombrie și, în ciuda vremii răcoroase, au participat 46 de angajați care au alergat în total 420 km. În cadrul evenimentului a fost donată suma de 2.400 euro către doi copii cu probleme speciale de sănătate, ce necesită intervenții chirurgicale ample.

Compania Egger oferă de asemenea posibilitatea angajaților să participe la competiții de alergare externe, anul trecut participând la 35 de evenimente, între care amintim: Maratonul Cetății, Crosul Sucevei, Moldovița Colț de Rai, B2Run, Transmaraton, Edelweiss Night Run, Via Maria Theresia și alte asemenea maratoane organizate în toată țara. Ca motivație suplimentară, compania preia costurile de participare la cursă și donează câte 5 euro pentru fiecare kilometru parcurs. Angajații companiei au reușit să alerge în cadrul acestor competiții peste 3.200 km în anul 2018. În acest mod a fost posibil ca peste 15.000 euro să fie donați către copii și adulți cu probleme medicale ce necesită tratamente speciale și copii ce provin din familii cu nevoi sociale.

„Începând din anul 2011, compania noastră organizează anual evenimentul «Egger aleargă» și, în plus, oferă posibilitatea participării colegilor noștri la competiții de alergare externe, acestea fiind oportunități de întâlnire și socializare pentru salariații companiei din diverse departamente. Bucuria de a face sport și posibilitatea de a strânge fonduri pentru cauze nobile reprezintă elementele principale ale proiectului. Suma de peste 18.000 euro, donată pentru kilometrii alergați în anul 2018, este una considerabilă și ne bucurăm să contribuim astfel la diverse cauze nobile. Îi încurajăm pe colegi să alerge cât mai mulți kilometri în fiecare an“ a declarat Daniela Ungureanu, director resurse umane RO/CEE/RU/PL.

În cadrul unui eveniment organizat la sediul companiei Egger din Rădăuți, au fost premiați angajații care au înregistrat cei mai mulți kilometri alergați în anul 2018, fiind acordate trei premii pentru doamne și domnișoare și trei premii pentru domni. Beneficiarii donațiilor au fost și ei prezenți, putându-i cunoaște astfel pe cei ce au alergat pentru cauza lor. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: