Scandal terminat cu trimiterea agresorilor în judecată

Pentru că au sărit la bătaie la polițiști, vor răspunde în fața instanței de judecată. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpați, pentru săvârșirea, de către fiecare, a două infracțiuni de ultraj.

Este vorba despre un scandal mai vechi, de pe raza localității Capu Codrului, care îi are în context și pe oamenii legii și care, în ultimul trimestru al anului trecut, s-a lăsat cu urmăriri în trafic, focuri de armă trase în plan vertical, dar și cu atacarea polițiștilor. Conflictul a escaladat în data de 30 decembrie, în jurul orei 21.43, când scandalagii i-au bătut pe doi agenți de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, „ambii lovindu-le pe fiecare din persoanele vătămate cu un par în zona capului, precum și cu pumnii și cu picioarele”, după cum se arată în rechizitoriul întocmit de anchetatori,  cauzându-le leziuni care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile, respectiv 6-8 zile de îngrijiri medicale.

Cu bătăușii aflați după gratii, dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Gura Humorului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI