Fălticeni

Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, la ceas de sărbătoare

În ajunul aniversării Unirii Principatelor Române, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni a sărbătorit 177 de ani de existenţă, ani în care cu mândrie şi devotament cadrele didactice şi-au îndeplinit misiunea nobilă de formatori de caractere.

Şcoala „Alexandru Ioan Cuza”, cea mai veche din zona Fălticeni, şi-a început activitatea în anul 1842, sub denumirea de Şcoala Domnească. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a vizitat de două ori această instituţie de învăţământ, în anii 1860 şi 1864. Ulterior, în anul 1900, şcoala a primit numele domnitorului. Printre cei care au scris pagini în istoria şcolii se numără nume remarcabile ale artei, culturii, literaturii şi ştiinţei, recunoscute la nivel naţional.

Cu ocazia zilei de 24 Ianuarie, cadrele didactice şi elevii au desfăşurat o serie de activităţi menite să evidenţieze însemnătatea Micii Uniri, dar şi personalitatea domnitorului. Manifestările au început la statuia patronului spiritual, Alexandru Ioan Cuza, situat în faţa şcolii. Au fost depuse coroane şi jerbe de flori din partea conducerii şcolii, a cadrelor didactice, a elevilor şi a Asociaţiei Părinţilor „Artur Gorovei”.

După cuvântul de deschidere al directorului şcolii, prof. Daniela Ilincăi, profesorul de istorie Adrian Vieru a prezentat importanţa zilei de 24 ianuarie în istoria României, dar şi pentru Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Unirea Principatelor din 1859 fiind primul pas spre România Mare.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată de un moment mult aşteptat, şi anume de premierea câştigătorilor concursului „Participă activ, colectează selectiv”, desfăşurat de către Primăria Municipiului Fălticeni. Premiile s-au concretizat în materiale didactice, mobilier şcolar, aparatură şi alte obiecte necesare desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţii didactice.

La finalul manifestării, cadrele didactice şi elevii au dat mână cu mână într-o Horă a Unirii în curtea şcolii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: