Ţaca-paca

Mai mult ca sigur aţi băgat de seamă – direct şi indirect – că multe meserii şi îndeletniciri s-au dezvoltat şi se dezvoltă într-acolo încât omul să nu mai pună mâna; ci doar degetul, apăsând nişte butoane. Aceştia suntem, creştem şi îmbătrânim într-o lume de maşinării şi de roboţi… Iată că într-un astfel de context s-au găsit unii să stabilească pentru calendarele internaţionale şi o zi a scrisului de mână (23 ianuarie) deşi acum, privindu-i originile, am crede că atunci, în 1977, când a fost iniţiată, ar fi avut doar scopuri de piaţă; că deja s-ar fi temut nişte fabricanţi de „instrumente de scris” că-şi vor pierde rostul şi pâinea. Iată că (încă) nu şi le-au pierdut de tot: un „creion cu pastă” costă şi 50 de bani, iar un „toc cu rezervor” (sau cu cartuş de cerneală) costă (până la cele de sute de lei) şi numai 5 lei. Însă pare-se că principalii lor beneficiari sunt elevii (inclusiv fiindcă unii dintre dascălii lor se mai încăpăţânează să-i înveţe caligrafie) şi oarece „conţopişti” care încă nu s-au predat cu totul noului, într-un ev în care până şi semnăturile sunt pe cale a deveni electronice. Aşadar, întrebările ar fi: câţi dintre noi mai scriu de mână; şi cât şi… de ce? Unde-am câştigat şi unde-am pierdut? (În ce mă priveşte, şi printre „conţopişti” numărându-mă, pot mărturisi că – aproape – zilnic scriu cu creionul, pixul, ba şi cu stiloul; dar pe acest text – cumva în apărarea scrisului de mână! – l-am alcătuit tot ţaca-paca la computer.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI