> 2,4 milioane de lei vor fi folosite în 2019 pentru investiţii, iar un milion de lei, pentru acoperirea eventualelor goluri de casă
Primăria Municipiului Suceava a încheiat anul 2018 cu un excedent bugetar de 3,438 milioane de lei.
Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului Local Suceava, din excedentul bugetar, suma de 2.441.165,70 lei va fi folosită pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, respectiv pentru investiţii, iar 997.791,73 lei pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalaje între veniturile şi cheltuielile secţiunii de funcţionare în anul curent sau pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar al acestei secţiuni la sfârşitul exerciţiului bugetar.
În expunerea de motive se arată că, la încheierea exerciţiului bugetar al anului 2018, s-a înregistrat un excedent al secţiunii de funcţionare în sumă de 426.169,17 lei şi un excedent al secţiunii de dezvoltare în sumă de 2.299.239,38 lei, iar după efectuarea operaţiunilor de închidere a exerciţiului bugetar al anului 2018, disponibilităţile aflate în contul 82A980000 „Excedent”, deschis pe numele municipiului Suceava, sunt în sumă totală de 3.438.957,43 lei. (N.B.)























Comentarii