Managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu:

S-au finalizat studiile de fezabilitate pentru extinderea blocului operator şi pentru heliport

> Potrivit lui, se va înfiinţa un compartiment pentru arşi, se lucrează la noul ambulatoriu integrat şi la găsirea soluţiei tehnice pentru legătura între spitalul vechi şi cel nou

 Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, ec. Vasile Rîmbu, a declarat recent că studiile de fezabilitate pentru extinderea blocului operator şi pentru realizarea unui heliport au fost finalizate, urmând ca în 2019 să aibă loc procesul de proiectare şi de execuţie a lucrărilor pentru aceste investiţii.

Rîmbu a explicat că blocul operator al SJU Suceava va fi extins cu patru noi săli de operaţie prin supraînălţarea corpului D al clădirii unităţii spitaliceşti, urmând să fie înfiinţat anul viitor şi compartimentul de chirurgie plastică şi reparatorie pentru arşi.

Totodată, managerul SJU Suceava a precizat că se analizează diferitele soluţii tehnice pentru realizarea legăturii între pavilioanele istorice ale spitalului şi clădirea nouă, în timp ce în prezent se efectuează demersurile necesare realizării studiului de fezabilitate pentru amenajarea spaţiilor verzi din curtea spitalului vechi şi nou.

Referindu-se la stadiul lucrărilor de la noua clădire a ambulatoriului spitalului, Vasile Rîmbu a spus că acestea continuă, întrucât nu sunt condiţionate de starea vremii, constructorul anunţând că urma să se lucreze inclusiv în zilele dintre Crăciun şi Revelion, astfel încât să se respecte graficul lucrărilor şi să fie finalizate la termenul prevăzut în contract.

El a menţionat că realizarea unei clădiri noi pentru funcţionarea ambulatoriului era necesară, în condiţiile în care adresabilitatea pacienţilor s-a triplat, iar spaţiul actual este insuficient.

Şi lucrările la clădirea centrului de radioterapie au fost reluate pentru o perioadă, însă au fost sistate din cauza vremii, întrucât pentru turnarea betonului special la execuţia fundaţiei buncărului trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii privind temperatura exterioară, dar că vor fi reluate atunci când vremea va fi prielnică realizării acestui tip de lucrări, a mai spus Rîmbu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI