Pe întuneric, dis-de-dimineaţă, aşteptând din vreme să se deschidă un magazin nemţesc cu de toate. Bag de seamă că clientela foarte matinală e cel puţin din trei categorii: cei care pândesc ofertele, cei care apoi urmează să meargă la slujbe/ să-şi ducă prichindeii la şcoală, cei matinali de felul lor. Pare-mi-se că majoritari erau cei din categoriile 1 şi 3 care, până să se deschidă uşa („de ce nu ne dau drumul? nu văd că stăm aici de prindem ţurţuri?!”), fiecare cu frustrările proprii aduse de-acasă, s-aşază de-o dezbatere întru punerea ţării la cale. În faţa uşilor încă ferecate ale magazinului nemţesc (poate şi ca urmare a unei ştiri tv de vineri – în consecinţă reluată sâmbătă, duminică plus luni dimineaţă), tema este marfă românească vs. marfă străină. Iar concluzia vine repede. Conlocutorii fiind, mai cu toţii, români vechi, sunt siguri că ca ale noastre mai bune altele nu poa’ să fie. Iar după ce au decis precis că aşa este, le fac ferfeniţă pe alea de peste graniţe, fie că-s pline de chimicale, fie că sabotează fibra noastră naţională (nu, nu verde, ci tricoloră). Eu tac, fiindcă cică mă documentez în mod obiectiv. Iar apoi, de la un buton, deschisă-ne calea şi fiecare aleargă la rafturile de interes. Nu prea târziu, la casă, culmea e că ne reunim cam în aceeaşi formaţie. În mod obiectiv, aruncând priviri în coşurile celorlalţi, îmi bubuie inima de patriot ce sunt: voi fi cumpărat eu peşte turcesc şi lapte polonez, dar şi o minunată varză murată românească!
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele… Căldură la calorifer să fie, slănină de import şi făină (ah, tocmai s-a scumpit spre sărbători pâinea de Suceava!!!), plus curechi rumânesc de la nemţi, slavă Domnului. Doar sănătoşi să fim!
Comentarii