Românaşului îi place

Uite-aşa se întâmplă ca fiecare să avem în preajmă – mai puţini sau mai mulţi – concetăţeni care să spună (iar la o adică poate că procedăm şi noi exact ca ei, fără să ne simţim cumva contaminaţi) – mai rar sau mai des, în funcţie de ofurile cotidiene ale fiecăruia ori, chiar mai presus de acestea, de ale naţiei, poporului, ţării, că multe nu-s bune ori nu merg ori n-au perspectivă etc. deoarece (mai precis zis „din cauză că”), de fapt, ei (alţii, ceilalţi), românii, „românaşii” sunt… aşa şi pe dincolo. Într-o (im)precisă comparaţie cu alţii (cel mai ades, aceia sunt aşa de vag indicaţi încât, între un ideal cu I mare şi un contextual concret cu c mic sunt foarte dificil de reperat, fie ea secvenţa discursivă o ghicitoare sau o chemare în stradă, la încă un protest) care are sensul său natural şi – să zicem aşa – bine intenţionat, curat, onest. Când astfel e numit „românaşul” – doar cu părelnic ataşament; mai curând cu distanţarea ironiei şi dispreţului –, uite-aşa se întâmplă că se despletesc concetăţenii din mănunchiul lor statistic şi ipotetic, între unii nărăviţi şi alţii care nu mai pot sufla de ceilalţi şi de năravurile lor. Şi-mi zic că, după un centenar deja bifat într-o lungă istorie (pe care unii – nu-mi dau seama dacă românaşi ori rromâni din spiţa cea mai tare – o atârnă încă de la un Decebal şi un Traian pe care iar, îndată, îl vom aminti în colinde), ar fi de-acum vreme ca energia, ca forţa verbală a causticilor evaluatori ai stării de fapt să fie traduse în măreţe fapte concrete. În fine, vorba ceea: … „Să trăiască-n fericire/ Libertate şi iubire/ Timpul iute trecător!”

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI