Un număr mare de persoane a participat, vineri, la prânz, la Alba Iulia, la dezvelirea bustului lui Iancu Flondor pe Aleea Unioniştilor, scandând: „Trăiască, trăiască, Bucovina, Ardealul şi Ţara Românească!”.
La dezvelirea bustului unionistului Iancu Flondor au fost prezenţi preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, şi primarul de Alba Iulia, Mircea Hava, ca şi deputatul PNL Angelica Fădor, liderul liberal Vasile Blaga, precum şi alte oficialităţi locale şi judeţene.
Manifestarea a început cu sunetul buciumelor Bucovinei, fiind urmată de intonarea Imnului de Stat al României.
Preşedintele CJ Gheorghe Flutur a spus că la Alba Iulia a fost adus „Iancu al nostru”, făcând referire la Iancu Flondor, care este un simbol al unor evenimente care au dus la făurirea României Mari.
Primarul Sucevei Ion Lungu, a evocat personalitatea lui Iancu Flondor şi a subliniat rolul acestuia în actul unirii Bucovinei cu Ţara.
Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, şi primarul de Alba Iulia, Mircea Hava, au mulţumit autorităţilor sucevene pentru că au donat acest bust municipiului Alba Iulia, monument care va completa „în mod firesc” aleea cu busturi ale unioniştilor.
Preşedintele CJ Gheorghe Flutur şi primarul Ion Lungu au depus apoi la bustul lui Iancu Flondor o jerbă de flori care a fost încadrată de doi soldaţi în uniforme din Bucovina de acum 100 de ani, iar autorităţile din judeţul Alba au depus o jerbă de flori care era încadrată de doi soldaţi în uniforme de epocă din regat.
Aleea Unioniştilor a devenit neîncăpătoare, iar cele câteva sute de participanţi, între care şi bucovineni, au fost cuprinşi de emoţia momentului şi au scandat „Trăiască, trăiască, Bucovina, Ardealul şi Ţara Românească!”.
Reprezentanţi ai CJ Suceava au distribuit persoanelor care au participat la eveniment o revistă despre viaţa lui Iancu Flondor şi rolul său în viaţa politică a Bucovinei şi în realizarea unirii Bucovinei cu România, ca şi steaguri tricolore şi centenarul unirii Bucovinei cu Ţara, insigne şi cocarde. (N.B.)


























Comentarii