Delegaţia numeroasă a judeţului Suceava de la Alba Iulia, condusă de preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, alături de primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat, sâmbătă, la reconstituirea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia şi a transmis mesajul Cetăţii de Scaun a Sucevei cu prilejul celebrării împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.
Evenimentele au început cu rugăciune, fiind oficiată Sfânta Liturghie în Catedrala Reîntregirii, apoi cu un Te Deum în faţa lăcaşului de cult, iar preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur s-a întâlnit cu Patriarhul Ierusalimului, ÎPS Teofil şi cu Patriarhul BOR, PF Daniel.
Delegaţia Sucevei a participat la mai multe momente solemne cu o încărcătură simbolică deosebită, cum ar fi citirea „Cuvântării lui Vasile Goldiş”, a „Rezoluţiunii Adunării Naţionale” şi a „Declaraţiei de Unire”. Ulterior, au fost anunţate soliile din celelalte provincii, iar buciumaşi bucovineni au însoţit mesajul transmis de judeţul Suceava.
Preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur a adus un omagiu emoţionant celui mai important moment al istoriei noastre şi prin mesajul său a transmis că regiunea din care provine a avut doi dintre ce mai mari români: „Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu”.
Gheorghe Flutur a citat mesajul din Cetatea de Scaun a Sucevei către Cetatea Alba Carolina: „Cetatea de Scaun a Sucevei, gloria Moldovei medievale, împlineşte astăzi 100 de ani şi doua zile de când a revenit la trupul Ţării Mamă, România. La miezul zilei de 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală din Palatul Mitropolitan de la Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei hotăra «Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României». «Întreg ţinutul Cernăuţilor şi cea mai veche parte din ţinutul Sucevei cu vechea cetate de la Suceava, cu gropiniţele descălecătorilor de la Rădăuţi şi cu însuşi mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna» se întorcea la sânul Patriei de care fuseseră despărţite la 1775.
Astăzi, 1 Decembrie 2018, Cetatea de Scaun a Sucevei şi întreaga Bucovină se înclină în faţa dumneavoastră, cei care sunteţi prezenţi aici, urmaşi ai făuritorilor Visului de Aur al Românităţii.
În acest ceas, al Centenarului Marii Uniri, de aici, din inima Ardealului, de la Alba Iulia, în faţa urnelor cu pământ sfânt din toate părţile româneşti, noi, cei din capitala de glorie a Moldovei, nu ne putem gândi decât la Marele Voievod moldav, Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel care, prin faptele sale, domnea în secolul al XV-lea peste destine române – moldoveneşti, munteneşti şi ardeleneşti.
Şi astăzi, aici, credem că memoria istorică ne îndeamnă să ne amintim de cuvintele rostite de Regele Ferdinand la Putna, la 16 mai 1920: «Călcând pentru întâia oară pe pământul frumoasei Bucovine, readuse la sânul patriei mume, am socotit ca o sfântă datorie ca întâiul meu pas să se îndrepte spre acest locaş, atât de scump oricărei inimi româneşti, pentru a aduce umbrei Marelui Erou al Moldovei şi al creştinătăţii, Ştefan cel Mare şi Bun, prinosul de recunoştinţă naţională şi de adânc simţită slăvire din partea întâiului Rege al României întregite.
Veacuri de restrişte au înşirat an după an şi au împletit o cunună de dureri şi de suspin în timpul când ţările româneşti căzuseră sub îndelungata robie turcească, dar mai cu deosebire de la dezlipirea acestei părţi, celei mai vechi şi frumoase a Moldovei, din trupul părintesc. Inimile româneşti rosteau numele Marelui Voievod plângând, pentru că mormântul său se afla pe pământ robit.
Şi atât de adâncă şi de reală era această durere, că în anul 1871, la serbarea din Putna, marele nostru Eminescu cânta: Durere!… şi-i profundă când România plânge,/ Cu fruntea-nfăşurată de doliu la mormânt;/ Durerea-i pretutindeni, durerea se răsfrânge/ În valea şi Carpatul ce-i românesc pământ.
Dar sufletul şi-a făurit din icoana Eroului său simbolul de mângâiere şi de nădejde a unor timpuri pe cari povestea le închipuise ca testament al lui Ştefan cel Mare: Dumnezeul părinţilor voştri se va îndura de lacrămile fiilor săi şi va ridica dintre voi pe aceia cari vă vor aşeza iarăşi în voinicia şi puterea de mai înainte».
După Basarabia, după Bucovina, acum 100 de ani mai lipsea o piatră din trupul României: «Ardealul cu ţinuturile din Ungaria locuite de Români». Marea Adunare de la Alba Iulia a adus-o, încoronând marea operă de unire.
«Putem privi cu încredere în viitor – spunea Regele Ferdinand la 1 Decembrie 1918, în discursul din Sala Tronului de la Iaşi – căci temeliile sunt puternice, bazate pe principii democratice, ce sunt o chezăşie pentru dezvoltarea firească a unei vieţi sănătoase, ele sunt cimentate prin credinţa nestrămutată a unui şir întreg de generaţii, de apostoli ai idealului naţional (…) Să consacrăm unirea gândurilor, unirea sufletelor, dar şi unirea în muncă roditoare, prin strigătul: trăiască România mare, puternică şi unită!»
Noi, cei veniţi astăzi din vechea Cetate de Scaun a Moldovei, de lângă lespedea Sfântului Voievod de la Putna, aducem dumneavoastră, celor din Cetatea Alba Carolina, de lângă Catedrala Încoronării, cu plecăciune, demnitate şi respect, prinosul de recunoştinţă pentru înfăptuitorii unităţii noastre naţionale, salutul nostru fratern şi urarea: Trăiască România Centenară!” (N.B.)
Comentarii