Bucovineni la Centenarul Unirii

Pictorul Radu Bercea, un supravieţuitor

Pictorul Radu Bercea vine dintr-un spaţiu cu lumini solare şi aurore boreale. Tablourile sale sunt lumini şi faruri aprinse pe ţărmul artei. Aşezat în faţa pânzei de pe şevalet, pictorul capătă imaginea „Gânditorului de la Hamangia”. Cele trei degete care ţin pensonul formează Sfânta Trinitate, în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Trinitatea îl înalţă spiritual ca fiinţă umană. A îndurat supliciul inchizitorial al ohranei comuniste, fiind supus unor torturi tantalice, bătăi şi rafinate chinuri făcute de zbirii anchetatori. A cunoscut temniţele şi Gulagul românesc! Vina lui? Niciuna! Ba da, e aceea că s-a născut la Cernăuţi, că părinţii lui l-au cărat în braţe pentru a-l scoate din infernul roşu-bolşevic. Ascunsă nişte ani prin pădurile Bucovinei la o rudă din partea tatălui, pădurar, familiei Bercea i s-a pierdut urma.

Cu anii, când trebuia să urmeze clasele gimnaziale, părinţii au fost nevoiţi să-i arate chipul încruntaţilor oameni ai Miliţiei şi Securităţii. Este arestat la vârsta de 19 ani, când era student la Iaşi la Arte Plastice, sub pretextul că a defăimat Partidul Comunist şi puterea sovietică.

Aici, în zona fostului raion Gura Humorului au trăit 150 de deţinuţi politici, dar astăzi mai sunt în viaţă doi. La nivel de ţară, în 1989, erau 130.000 de deţinuţi, rămânând sub 1000.

Vina lui este că nu s-a înrolat temeinic cauzei comuniste. El amintea faptul că autorităţile comuniste erau neîndurătoare, că fosta Securitate nu l-a slăbit nicio clipă până în anul 1989. La vârsta de 19 ani, când a fost arestat, anchetatorul îl fulgera cu privirea şi-l admonesta cu vorbe acuzatoare. Pentru el, comunismul era de o profundă impopularitate. Şi astăzi, în visele sale i se arată chipurile anchetatorilor. Unele au imagini de coşmar.

El spunea că prin ultimatumul din iunie 1940, România este nevoită să cedeze sovieticilor o parte din teritoriul ei. Încercarea Mareşalului Ion Antonescu de a readuce teritoriile răşluite de Pactul Ribbentrop-Molotov la trupul Ţării Mamă au fost sortite eşecului prin semnarea sentinţei de acceptare a trupelor sovietice pe teritoriul ţării în ziua de 23 August 1944 care, de fapt a însemnat o catastrofă pentru poporul român şi o înfrângere ruşinoasă pentru eroica Armată Română.

Cu lacrimi în ochi, cu gândurile întoarse la locurile unde a văzut lumina zilei, Radu Bercea are întipărite pe memoria retinei imagini dispersate despre Cernăuţi. La cei 79 de ani, vârstă împlinită în artă, el gândeşte în imagini şi culori. Albumul de grafică „Memoria retinei” adună o mare parte dintre lucrările sale.

Despre Marea Unire din anul 1918, înfiorat de eroismul celor care au făcut-o, el spune: „Unirea a fost făurită de bravii bărbaţi români care au desăvârşit idealul de unitate naţională, de spaţiul pe care poetul nostru naţional Mihai Eminescu îl delimita de la Nistru pân la Tisa”. Pictorul mai spune: „Cei care au făcut Unirea, astăzi sunt mituri şi legende.” Din nefericire, atât pământurile sfinte ale Bucovinei, cât şi ale Basarabiei, nu mai aparţin Patriei române. Mai mult, este dureros să constaţi că românilor din nordul Bucovinei li se interzice dreptul la şcoală în limba română şi la manifestări dedicate marelui eveniment de la 1 Decembrie.”

Radu Bercea va rămâne unul dintre marii pictori bucovineni, cu expoziţii deschise şi pe continentul sud-american, în Brazilia. El face parte din galeria oamenilor de seamă ai Bucovinei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI