Încă o filă a „Sărbătorilor memoriei” la Suceava

Managerul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, Gabriel-Gheorghe Cărăbuş, a înmânat ieri, în cadrul unei manifestări desfăşurate în sala de artă „Elena Greculesi”, trei titluri de „Senior al scrisului bucovinean”: celui care a fost ziaristul, artistul plastic şi scriitorul Tiberiu Cosovan (primit de soţia Rodica), poetului şi ziaristului Ion Paranici, poetului şi artistului plastic Constantin Hrehor. Pe un fundal în care s-au regăsit lucrări ale artiştilor din grupul artistic independent „Domino” – Tiberiu Cosovan, Iosif Csukat şi Iulian Dziubinski –, scriitorul Ion Drăguşanul, iniţiatorul titlului de „Senior al scrisului bucovinean” (anterior primit de Eugen Dimitriu şi Romeo Istrati), în cadrul unui ansamblu de variate manifestări dedicate culturii bucovinene şi a reprezentanţilor acestora, a prezentat publicului numeros – din care n-au lipsit foşti colegi de la cotidianul „Monitorul de Suceava” şi de la Centrul Cultural „Bucovina” – cel din urmă volum al lui Tiberiu Cosovan, pregătit antum şi realizat postum, „Prin labirintul umbrelor”; l-a prezentat aşadar, aşa cum anticipam, chiar în ziua în care autorul n-a mai împlinit 64 de ani, chiar în ziua în care s-au împlinit 80 de ani de la fondarea, la Cernăuţi, a Societăţii Scriitorilor Bucovineni. După cuvenitul moment de reculegere, au urmat alocuţiuni de recunoştinţă susţinute de Rodica Cosovan, Ion Paranici şi Constantin Hrehor. Printre altele, Constantin Hrehor, subliniind că „un premiu reprezintă o recunoaştere”, a citit un poem („aceeaşi serpentină”, dăruit spre publicare cotidianului „Crai nou”) şi a menţionat că Ion Paranici a fost ocrotitorul primelor sale rânduri pe care le-a publicat (în fostul cotidian „Zori noi”). Ulterior, Ion Drăguşanul avea să sublinieze că, „în aceeaşi măsură”, Ion Paranici, ca ziarist şi scriitor, a făcut cinste şi „comunismului”, şi „democraţiei”.

Manifestarea s-a înscris celora din ciclul „Sărbătorile memoriei”, organizate de Consiliul Judeţean, Centrul Cultural „Bucovina” şi Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, iniţiate şi coordonate de scriitorul Ion Drăguşanul. (L.D.C.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: