Scumpirea biletelor de călătorie a adus societăţii TPL venituri suplimentare de aproape 800.000 de lei

> Firma ar putea plăti restanţele la orele suplimentare şi sporuri, efectuând şi „corelări salariale” > Jumătate dintre salariaţii societăţii ar avea salariul minim pe economie, de 1.900 de lei/lună, având acelaşi reper ca în anul 2010, când minimul respectiv era de 800 de lei

 Prestatorul serviciului de transport de călători în comun, societatea Transport Public Local (TPL), cere autorităţilor administraţiei publice locale din municipiul Suceava aprobare pentru plata orelor suplimentare efectuate de salariaţi, cât şi în vederea majorării fondului de salarii.

Un proiect de hotărâre va fi pus pe masa de dezbateri a deliberativului municipal în şedinţa ordinară a acestei luni, iar, conform notei justificative înaintate de firmă, materializarea intenţiei necesită rectificarea bugetului unităţii pe semestrul al doilea al anului 2018. Demersul ar surveni „modificării modalităţii de acordare a compensaţiilor pentru transportul în comun prin curse regulate, în conformitate cu legislaţia europeană şi cu previziunile pentru semestrul al doilea”. În consecinţă, conducerea TPL cere utilizarea provizioanelor în vederea achitării orelor suplimentare, a sporurilor neplătite în exerciţiul financiar 2017, în valoare de 507.580 de lei, şi, nu în cele din urmă, o corelare a salariilor. Drept urmare, rectificarea totală a cheltuielilor de natură salarială s-ar ridica la 789.870 de lei. Rectificarea în plus este motivată, în principal, de majorarea tarifelor pentru transportul în comun de călători, începând cu luna mai 2018, veniturile totale ale societăţii crescând de la circa 18,91 de milioane de lei la aproximativ 19,68 de milioane de lei, respectiv cu 770.240 de lei. La momentul respectiv, Consiliul Local a aprobat majorarea cu 25% a preţului biletului de transport, respectiv de la 2 lei/ călătorie, la 2,5 lei/călătorie. Valoarea tarifului la abonamentul nominal integral pentru toate liniile a crescut de la 66 de lei/lună la 75 de lei/lună. Pe de altă parte, abonamentul unic lunar nenominal costă acum 115 lei, abonamentul unic fracţional nominal pentru 15 zile – 46 de lei, iar cel unic fracţional nominal pentru 7 zile – 27 de lei.

Cu acel prilej, Darie Romaniuc, directorul TPL, evidenţia că 50% din salariaţii societăţii la care autorităţile municipale sunt unic acţionar au salariul minim pe economie, de 1.900 de lei/lună, având acelaşi reper ca în anul 2010, când minimul în cauză era de 800 de lei/lună. Anterioara majorare a tarifelor de călătorie a trecut de plenul deliberativului local în anul 2010.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: