Şapte persoane rănite, în urma unui accident produs pe DN 17, în afara localităţii Stroieşti

Şapte persoane au fost rănite în urma unui accident produs duminică, pe DN 17, în afara localităţii Stroieşti.

Potrivit IPJ Suceava, accidentul s-a produs la ora 11.25, după ce un bărbat de 55 de ani, din judeţul Botoşani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, astfel intrând în derapaj, iar apoi în coliziune frontală cu autoturismul condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Ilişeşti.

„În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a celor doi conducători auto şi a cinci pasageri din ambele autoturisme, respectiv două femei de 30 şi 50 de ani şi un bărbat de 35 de ani, toţi din judeţul Botoşani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani, precum şi a unei femei de 44 ani şi a unui minor de 9 ani, ambii din comuna Ilişeşti, pasageri în celălalt autoturism” a menţionat Poliţia Suceava.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au deschis un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural. (M.T.; Foto: COSTEL PIETRARIU/ Facebook Atenţie Poliţia!)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: