Plai cu iapă făr’ de potcoave

„Românii au cea mai mare încredere în UE!” Dacă propoziţia vi se pare o „ştire falsă” (în contextul informaţiilor deja difuzate de câteva zile), vă amintesc că aceasta era concluzia după eurobarometrul din toamna lui 2014. Da, iată că informaţiile curente creditează ideea – bătută în procente – rezultată din cea mai recentă cercetare de nivel european, că, acum, ţara noastră înregistrează cea mai mare scădere, o prăbuşire chiar!, din perspectiva percepţiei apartenenţei la UE. În prezent (septembrie a.c.), potrivit sondajului, „doar” 49% dintre români apreciază apartenenţa ţării lor la UE (cu aprox. 10% mai puţini faţă de cei care erau de aceeaşi părere cu juma’ de an înainte). „Mai mult chiar” – aşa cum ar zice (şi chiar zic!) unii ştirişti – 17% dintre români ar încuraja un Ro-exit. „Vestea bună” – cum ar zice (dar mi se pare că nu prea zic în contextul actual) alţi ştirişti – e că 65% dintre români, aşadar inclusiv unii dintre cei care teoretic/ statistic sunt nemulţumiţi de Uniune sau de relaţia ţării proprii cu UE s-ar opune Ro-exit-ului (existus-ului?!). În fine, aceste rezultate (circumstanţiale, ca toate) au în prezent o cu totul altă greutate. Acum când, la fel ca în întreaga Europă Unită, România se pregăteşte (v-aţi prins că, neoficial, campania electorală a început deja?) pentru alegerile europarlamentare din primăvara ce vine. Suntem, totuşi, o ţară de margine a Europei, o marcă europeană (aşa cum, istoriceşte, secole de-a rândul, au fost, chiar şi plătind tribut Orientului, Ungrovlahia şi Moldova), un tărâm îndepărtat şi neclar care, privit dinspre Bruxelles, e aidoma celui în care, ca-n poveste, şi-anţărcat Dracul copiii. Ai străvechii Europe copii. Acolo şi Mutul şi-a dus iapa şi i-a prăpădit potcoavele…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI