Cel puţin pe timpul nopţii, de luni, 15 octombrie

Sucevenii vor avea casele încălzite

> Cu toate că, de o bucată bună de timp, nopţile sunt de-a dreptul friguroase, primarul Ion Lungu spune că a fost sunat de oameni care… stau cu geamurile deschise din cauza căldurii! >Thermonet a făcut probe la cald, însă există posibilitatea ca, în cazul în care Consiliul Local nu va aproba majorarea tarifului solicitată de Bioenergy, administratorul centralei din Lunca Sucevei să sisteze livrarea agentului termic

 Începând de luni, 15 octombrie, imobilele racordate la sistemul centralizat de termoficare din municipiul Suceava vor beneficia de încălzire. Aceasta deşi, de aproape trei săptămâni, temperaturile nocturne nu au mai trecut peste 10 grade Celsius, ba, mai mult, în unele nopţi au coborât chiar înspre limita de îngheţ.

„De pe 15 octombrie, aproximativ, s-ar putea da încălzire, pentru că aşa spune legea. Însă, dacă este tot aşa cald, vom mai stabili. În perioada care s-au făcut probe, am fost sunat de oameni că stau cu geamurile deschise, că nu mai pot de căldură. Sunt de acord că noaptea este mai rece, dar, dacă se începe furnizarea încălzirii, cei de la asociaţiile de proprietari o să închidă gigacalorimetrele de la subsol” a arătat Ion Lungu, şeful municipalităţii sucevene.

Tot luni, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local, se va analiza proiectul de hotărâre privind majorarea tarifului la energia termică livrată de producătorul Bioenergy de la 116 lei/gigacalorie la 196,5 de lei pe gigacalorie. În cazul în care proiectul nu va trece de votul aleşilor, administratorul centralei în cogenerare din Lunca Sucevei îşi rezervă dreptul de a înceta furnizarea agentului termic pentru prepararea apei calde şi pentru încălzire.

Conform legii, asigurarea căldurii în apartamente este obligatorie după ce, timp de trei zile consecutiv, între orele 18 seara şi 6 dimineaţa, mediile aritmetice ale temperaturilor atmosferice exterioare înregistrate sunt mai mici de 10 grade Celsius.

În anul 2010, ca urmare a temperaturilor deosebit de scăzute, încălzirea locuinţelor a început pe 4 octombrie. În 2015, în unele zone ale municipiului, caloriferele s-au dezmorţit încă de pe 8-9 octombrie, când conducerea Termica, în faliment, făcea probele la cald. Thermonet a preluat sistemul de distribuire, transport şi furnizare a energiei termice doar cu câteva zile mai târziu, respectiv pe 15 octombrie, moment în care s-a confruntat şi cu prima avarie majoră la magistrala de pe Calea Unirii, defecţiunea lăsându-se şi cu întreruperea sistării încălzirii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: