Dacian Cioloş a anunţat de la Suceava că e dispus să candideze la toate alegerile din 2019 şi 2020

…Dar a recunoscut că încă nu are partid: Nu ştiu cine se teme de înfiinţarea partidului nostru

Iniţiatorul Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat, miercuri, la Suceava, că este dispus să candideze la orice funcţie în alegerile din 2019 şi 2020, atât europarlamentare, prezidenţiale, parlamentare ori locale.

Întrebat dacă va candida, el a răspuns că aceasta se va decide în funcţie de perspectiva din partid.

„Noi vrem să abordăm în mod integrat toate cele patru alegeri, europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare. În programul nostru politic veţi găsi măsuri care au nevoie de susţinere în toate cele patru instituţii sau grupuri de instituţii. Şi în Parlamentul European, şi de către preşedintele României, reforma constituţională, de exemplu, are nevoie de susţinerea viitorului preşedinte al României şi de autorităţile locale pentru o serie de programe pe care le avem de dezvoltare locală sau regională şi, evident, pentru foarte multe lucruri avem nevoie de o majoritate cât mai largă în Parlament” a spus Cioloş.

El a arătat că vor fi abordate în mod integrat alegerile şi că resursele umane din partid vor fi folosite cât mai bine posibil.

Cioloş a menţionat că pregăteşte organizarea partidului în teritoriu şi că sunt deja coordonatori regionali care au deja grupuri de iniţiativă la nivel judeţean cu care lucrează.

„Noi nu pornim de la zero. În momentul în care noi am anunţat intenţia de a înscrie un partid politic, după câteva săptămâni am avut deja peste 40.000, acum avem peste 50.000 de oameni înregistraţi pe o platformă internet, dintre care mai mult de jumătate vor să se înscrie în partid. Noi avem deja contact cu oamenii aceştia. Avem deja discuţii cu cei care vor să se implice activ şi începem să organizăm structurile în teritoriu” a explicat Cioloş.

El a arătat că de şapte luni a fost depusă documentaţia la Tribunalul Bucureşti pentru înregistrarea formaţiunii politice şi că nu înţelege de ce se întârzie atât de mult.

„Eu chiar încep să îmi ridic semne de întrebare de ce durează atât de mult. Între timp sunt două partide care au fost înregistrate la tribunal. La noi încă trenează. Nu ştiu cine se teme de înfiinţarea partidului nostru. Eu vreau să-i asigur pe români că vom avea partidul politic la timp, că vom fi organizaţi la timp şi că vom câştiga alegerile” a spus Cioloş. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: