Bucovina – oază

Am fost duminică, împreună cu vechii prieteni, undeva pe la Vama… Trei dintre noi îşi sărbătoreau, adunate laolaltă, zilele de naştere. Nu aparţineam aceloraşi orientări politice, aşa că au izbucnit opinii diferite despre referendumul aflat în desfăşurare. Am reuşit, cu greu, să ne reamintim pentru ce ne adunaserăm, hotărând până la urmă să încheiem disputele politice şi să ne vedem de ce puseserăm pe grătar.

S-a lăsat liniştea, o vreme. Dar au scos fetele – se vede, imposibil de oprit când este motiv de cleveteală –, au scos deci telefoanele cu acces la internet şi ni le tot băgau sub ochi. Şi, culmea, nu găseau decât opinii defavorabile referendumului. Una, de exemplu, arăta că parlamentarii PSD în Parlamentul European au votat în forumul european în favoarea căsătoriei libere. Dacă e făcut PSD-ul responsabil de promovarea referendumului, de ce nu l-au exclus pe Adrian Năstase vajnicii social-democraţi, căci au şi ei năstruşnicii lor. De ce Orban chema lumea să voteze la referendum? Uite că el a ştiut că acesta nu numai că nu a confirmat bănuita voinţă a poporului, ci, prin mobilizarea votanţilor care au rămas acasă, a obţinut votul dorit, cel ce ne duce în Câmpia Libertăţii.

Nu sunt încântat de rezultat. Bucuria este că Bucovinei i s-a dăruit astfel ocazia să demonstreze încă o dată că este o oază de religiozitate, cu convingeri ferme şi cu curajul de a şi le apăra şi susţine.

Indiferent de cultul căruia votanţii aparţin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: