Am participat ieri, 1 octombrie 2018, la deschiderea oficială a anului universitar, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
În calitate de deputat de Suceava, dar şi cadru didactic al Departamentului de Sănătate şi Dezvoltare Umană, doresc să-mi exprim întreaga mea consideraţie pentru Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava cu ocazia deschiderii celui de-al 56-lea an universitar.
Totodată, doresc să felicit conducerea universităţii, profesorii şi personalul auxiliar pentru munca depusă în performanţa învăţământului universitar sucevean.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a format, în decursul a peste 50 de ani de educaţie, mii de studenţi şi tinere valori pentru regiunea Nord-Est şi nu numai. Sute de cadre didactice şi-au exprimat dorinţa în a oferi învăţământului universitar sucevean valoarea de care dă dovadă astăzi instituţia suceveană.
Celebrarea deschiderii anului universitar ne permite să apreciem succesele şi realizările tuturor cadrelor didactice şi a conducerii instituţiei în cei 55 de ani de activitate, cu obiective precise, scopuri şi noi perspective pentru viitor.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a devenit un stâlp al societăţii sucevene, un reper pentru valorile morale, pentru spiritul de inovare şi progres.
Atenţia noastră se îndreaptă şi către studenţi, care reprezintă raţiunea de a fi a oricărei universităţi. În calitate de cadre didactice universitare, avem misiunea să formăm nu doar absolvenţi cu anumite abilităţi, ci să generăm cunoaştere, cultură umanistă şi tehnică, dar mai ales un spirit care umanizează, dă sens şi direcţie unei naţiuni.
Urez mult succes în activitatea didactică, împliniri profesionale şi o bună performanţă în sistemul educaţional superior!
Dr. MARICELA COBUZ
Deputat PSD Suceava

























Comentarii