Fabulă tomată

Deunăzi, de pe tarabele pieţei, în zumzet de viespi ameţite de căldura amiezei şi printre muşterii surzi, una mare, la 10 lei kilul, cu pieliţă rozalie-străvezie, glăsui către celelalte, mai ieftine: Măi fetelor, dar voi nu vă vedeţi? Fi-v-ar ruşine să vă fie, vă grămădiţi aici şi ziceţi că veniţi de pe lângă apa Siretului, dar se vede de la o poştă că sunteţi de la Stanbul! Pe când eu… nu sunt perfectă, nici nu vreau, nici nu pot, că-s de colea, din grădină. Însă, dintr-o movilă, se găsi una de tot roşie, la 5 lei kilul, să-i răspundă: Pssst, să nu te-aud! Mai bine zi tu, soro, de câte ori ai fost stropită şi cu ce… Hai, curaj! Mă tem că eşti mai toxică decât mine, mă mir că nu te-ai otrăvit singură. La care alta, nici prea-prea, nici foarte-foarte, tocmai adusă pe tarabă după ce fu răscumpărată din hipermarket, glăsui cu accent iberic: Fetelor, vă daţi voi rotunde, însă eu sunt cea mai ieftină, îndată devin salată! Şi-o să mă dea cu ulei de măsline… Îmbufnate, celelalte tac, mai pârguindu-se puţintel. Când părea că n-o să se mai întâmple nimic deosebit, una din cele mai urâţele, pe care precupeţii le lasă pipăite, o pătlăgică imorală, că altfel nu i se poate zice, se răsturnă, alunecă şi căzu. Fleoşc! ţipă ea şi, până să se lămurească ce i se întâmplă, un ins o culese de jos şi-o ascunse-n buzunar, spre a o muşca mai încolo. Nespălato! îi strigă umflata de grădină. Ptiu, şteoaflă! Uite cu cine s-a dus… şi pe degeaba, comentă una verde de invidie, de pe la Brăila. O stricată, conchise de alături o pătlăgea vânătă din Călăraşi.