Canotaj

Sportivii suceveni luptă pentru medalii la Campionatul Mondial din Bulgaria

A trecut extrem de puţin timp de când Cosmin Pascari, pregătit la Clubul Sportiv Municipal Suceava de antrenorul Ioan Despa, a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Canotaj pentru tineret în proba de patru rame. În săptămâna aceasta el are în faţă cea mai mare provocare din acest an, Campionatul Mondial de seniori, ce are loc în Bulgaria, la Plovdiv. Cosmin Pascari are deja un an de excepţie în competiţiile internaţionale, într-o barcă în care trage alături de alţi doi sportivi din judeţul Suceava, Mihai-Vasile Ţigănescu şi Ştefan-Constantin Berariu, dar şi de Ciprian Huc, împreună cu care a câştigat trei medalii de aur, la Campionatele Europene şi Campionatele Mondiale de tineret, ca şi la Campionatul European de seniori.

La Mondialele de seniori din Bulgaria, România va participa cu 9 echipaje, cinci la fete şi patru la băieţi. Alături de cei trei sportivi din judeţul Suceava din proba de patru rame, în lotul României sunt şi alţi canotori din judeţul nostru. În proba de dublu vâsle categorie uşoară va trage Geanina Beleagă, sportivă descoperită şi crescută la CSM Suceava, alături de Ionela Cozmiuc (Lehaci), sportivă originară tot din judeţul Suceava, care la Europene au ocupat locul 4. La dublu vâsle vor concura Larisa Elena Roşu, fostă canotoare de la CSM Suceava, şi Ancuţa Bodnar, din judeţul Suceava, barcă ce a câştigat aurul la Europenele de seniori din acest an. O altă sportivă din judeţ, Elena Logofătu, concurează în proba de patru vâsle (locul 5 la Europene), în timp ce, în proba regină, barca României va avea alte două canotoare din judeţul Suceava, Viviana-Iuliana Bejinariu şi Maria Tivodariu, probă în care, la Europene, ţara noastră a câştigat aurul.

www.romanidecentenar.ro

La masculin, în proba de dublu rame vor trage medaliaţii cu bronz la europene, ambii din judeţul Suceava, Marius Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, ultimul fiind fost sportiv al CSŞ „Nicu Gane” din Fălticeni, acolo unde a fost descoperit şi format de antrenorii Vasile şi Ana Avrămia. La dublu vâsle, Ionuţ Prundeanu, originar din judeţul nostru, va lupta pentru medalie alături de Marian Enache, după ce la europene cei doi au câştigat argintul, în timp ce în barca de 8+1 vor fi alţi trei canotori din judeţ, Cosmin Macovei, Sergiu Bejan şi Constantin Radu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: