Şaisprezece unităţi de învăţământ, amendate cu 160.000 de lei pentru deficienţe în asigurarea securităţii la incendii

> Inspectorii ISU au depistat şcoli care au pierdut documentaţiile în baza cărora au fost construite, precum şi unităţi de învăţământ care nu deţineau procese-verbale de recepţionare a lucrărilor >„Am adus la aceeaşi masă atât reprezentanţii unităţilor de învăţământ, ai firmelor de proiectare şi constructorilor, dar, nu în ultimul rând, ai unităţilor administrativ-teritoriale, tocmai în ideea de a face un efort conjugat pentru a găsi soluţii rapide şi a aduce pe linia conformităţii respectivele unităţi” a declarat col. Costică Ghiaţă, inspector-şef al ISU Suceava

 Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava derulează o campanie de verificări tematice pe linia avizării-autorizării unităţilor de învăţământ. Inspectorul-şef, colonel Costică Ghiaţă, face cunoscut că, în conformitate cu planul de control, sunt vizate doar acele unităţi care nu deţin autorizaţii de securitate la incendii, acţiunea demarând încă de pe 26 august.

Şeful ISU Suceava a declarat că, până la această dată, au fost finalizate verificările a 18 dintre unităţile de învăţământ în cauză, acestea lăsându-se cu 16 amenzi, însumând 160.000 de lei. Inspectorii ISU au descoperit mai multe încălcări ale legislaţiei în domeniu, printre ele numărându-se pierderea totală sau parţială a documentaţiilor tehnice care au stat la baza edificării unor unităţi de învăţământ. De asemenea, s-au identificate şcoli care, deşi au fost date în folosinţă, nu deţineau procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, o piesă esenţială a dosarului de avizare autorizare. Totodată, conform col. Ghiaţă, există unităţi de învăţământ finanţate şi puse în funcţiune în 2016, anterior intrării în vigoare a noilor reglementări, respectiv a HGR nr. 571, şcoli care trebuie aliniate cerinţelor normativelor actuale. Astfel, chiar dacă în documentaţia de avizare unităţile cu pricina nu erau prevăzute cu instalaţii interioare de hidranţi, instalaţii de semnalizare şi cu hidranţi de exterior, este obligatoriu ca respectivele măsuri tehnice să fie puse în operă.

„Controlul tematic continuă până la epuizarea acestuia la toate unităţile de învăţământ neautorizate. În continuare, ne arătăm disponibilitatea pentru acordarea asistenţei tehnice de specialitate privind intrarea în legalitate din punctul de vedere al vizării-autorizării de securitate la incendii. Nu de puţine ori, am încercat şi am adus la aceeaşi masă atât reprezentanţii unităţilor de învăţământ, ai firmelor de proiectare şi constructorilor, dar, nu în ultimul rând, ai unităţilor administrativ-teritoriale, tocmai în ideea de a face un efort conjugat pentru a găsi soluţii rapide de a aduce pe linia conformităţii respectivele unităţi” a punctat col. Costică Ghiaţă, menţionând că instituţia pe care o conduce colaborează cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, „astfel ca, până la sfârşitul anului, lucrurile să intre pe un făgaş normal din acest punct de vedere”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI