Bombă de 10 kg descoperită în timpul săpăturilor de lângă Catedrală

Lucrările de amenajare a spaţiului unde se vor ridica un centru social pentru bătrâni şi o cantină a săracilor, în imediata apropiere a Catedralei „Naşterea Domnului” din Suceava au fost sistate brusc, pe parcursul zilei de marţi. Iar asta din cauză că muncitorii care efectuau lucrări de excavaţie au descoperit la un moment dat un obiect metalic, asemănător unui element de muniţie. Aşa cum trebuie să se procedeze în astfel de situaţii, imediat, ei au anunţat Poliţia, care, la rândul ei a solicitat sprijinul echipei pirotehnice a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava. Pentru siguranţă, zona a fost securizată, iar pirotehniştii au identificat o bombă de aviaţie, calibrul 10 kg, ce datează din cel de-al Doilea Război Mondial, bombă echipată complet şi în stare de funcţionare.

„După ce au cercetat şi au detectat în restul perimetrului lucrărilor de excavaţie, pirotehniştii au efectuat un instructaj cu şeful lucrărilor, cu privire la modul de comportare în cazul în care lucrătorii din subordinea sa se vor mai întâlni cu astfel de situaţii” ne-a informat Biroul de presă din cadrul ISU Suceava.

Ulterior, elementul de muniţie a fost ridicat şi transportat în vederea depozitării provizorii, până la distrugerea controlată într-un poligon autorizat.

„Misiunea s-a executat cu profesionalism, fără să fie puse în pericol vieţi omeneşti” a mai completat sursa citată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: