Asfaltatorii din municipiul Suceava şi-au unit forţele pentru a câştiga licitaţia multianuală de întreţinere a străzilor

> Ion Lungu: Din cauza lipsei de angajaţi, în prezent lucrează la reparaţii de străzi doar două echipe, în condiţiile în care anii trecuţi erau 12 echipe

 Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că toate firmele din municipiu care se ocupă cu lucrări de asfaltare s-au asociat şi participă împreună la licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru desemnarea operatorului care se va ocupa în următorii doi ani de întreţinerea străzilor.

El a spus că firmele cu care lucrează acum municipalitatea nu au personal.

„Dacă în alte veri firma de reparaţii străzi avea 12 echipe, în acest an lucrăm cu două echipe, din care una dispare la două zile pentru că o duc în altă parte” a spus primarul.

El a arătat că a înţeles că firma care se ocupă acum de întreţinerea străzilor, Autotehnorom, nu are forţa de munca necesară şi s-a întins mai mult, iar vestea bună este că au semnat contractul pe ruta ocolitoare.

„Singura consolare este că în data de 6 octombrie se termină contractul cu firma Autotehnorom. S-a făcut o nouă licitaţie. Şi-au unit forţele toţi asfaltatorii din Suceava, ConBucovina, Autotehnorom, SUCT, Florconstruct. Sunt toţi asociaţi. Oferta este eligibilă. Sper ca prin noul contract să avem mai mult spor la asfaltat. Astăzi, o spun cu tot respectul, mă rog la el, mă umilesc la el, îl implor să-mi dea forţă de muncă, dar din păcate face DN 18” a explicat primarul.

El a exemplificat cu situaţia de pe strada Curtea Domenească unde cei de la Symmetrica şi-au făcut datoria, dar trebuie să vină asfaltatorul din urmă.

Primarul a arătat că la actuala licitaţie sunt patru operatori asociaţi şi speră să se poată recupera din octombrie ceea ce s-a pierdut în această vară, în ceea ce priveşte asfaltarea în municipiu.

„Mă bucur că le-a venit mintea cea de pe urmă şi s-au asociat, pentru că data trecută s-au bătut ca chiorii şi ne-au ţinut un an de zile blocaţi în licitaţie. Sper ca toţi asfaltatorii să aibă forţă de muncă suficientă să recuperăm ce am pierdut în această vară” a mai declarat Lungu.

El a recunoscut că în acest an nu au mers cum trebuie asfaltările şi şi-a exprimat speranţa că ceea ce trebuia realizat va fi recuperat la final de an. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: