Apropierea noului an şcolar îi pune în gardă pe poliţişti

 > Peste 200 de lucrători ai IPJ Suceava vor desfăşura activităţi, în primele două săptămâni din septembrie, pentru un an educaţional în siguranţă

 Apropierea startului oficial a anului educaţional 2018 – 2019 îi pune din nou în gardă pe poliţiştii suceveni. Tocmai de aceea, conducerea IPJ Suceava a solicitat luarea unor măsuri suplimentare specifice care să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. Cel puţin până la debut, iar după aceea… în funcţie de necesar. Astfel, potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, „o primă etapă în cadrul campaniei intitulate «Recapitulare la… siguranţă» o constituie declanşarea unor acţiuni de control a transportatorilor rutieri, atât a celor autorizaţi pentru transport şcolar, dar şi în zonele în care există informaţii cu privire la desfăşurarea de activităţi de transport de către persoane neautorizate, fenomenul constituind un adevărat pericol pentru elevi”.

În acest sens, peste 200 de poliţişti rutieri, de ordine publică şi din structurile de investigare a fraudelor, vor acţiona în zilele următoare, ei desfăşurând controale la operatorii de transport, dar şi verificări în zonele în care există date cu privire la pirateria în transport, oamenii legii solicitând tuturor celor care vor să se implice în creşterea gradului de siguranţă a elevilor să sesizeze de îndată orice activitate ilicită desfăşurată de transportatorii-pirat.

„Pentru siguranţa elevilor, vor fi identificaţi toţi deţinătorii de autovehicule destinate transportului şcolar. Aceştia vor fi instruiţi cu privire la obligaţiile ce le revin în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei” ne-a declarat comisar-şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

De asemenea, potrivit conducerii Inspectoratului, s-a solicitat şi identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform legislaţiei. În paralel, lucrătorii din structurile de prevenire, de proximitate şi de la secţiile şi posturile comunale au demarat activităţi de informare şi responsabilizare în comunităţile locale, prin discuţii cu părinţii, dar şi cu tinerii, scopul fiind prevenirea abandonului şi absenteismului şcolar. În cadrul activităţilor derulate au fost distribuite deja de către poliţişti peste 2.000 de orare personalizate cu recomandări preventive, corespunzând fiecărei zile din săptămână. Activităţile desfăşurate sub egida ,,Recapitulare la… siguranţă!” continuă până la debutul anului şcolar.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI