Inspectorii sanitari au monitorizat calitatea apei de îmbăiere din mai multe bazine şi piscine acoperite

Directorul executiv al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că inspectorii sanitari din cadrul Compartimentului de supraveghere au efectuat verificări privind calitatea apei de îmbăiere din mai multe bazine şi piscine din judeţul nostru.

Ea a spus că sunt recoltate săptămânal probe de apă de la bazinele şi piscinele care au contract de monitorizare a calităţii apei de îmbăiere.

Zorescu a precizat că în luna iulie au fost recoltate 27 de probe de apă şi toate au fost corespunzătoare, în special de la bazine şi piscine acoperite.

La rândul său, bioinginerul Adrian Popescu a declarat că, în cursul lunii iulie, în condiţiile în care s-au înregistrat precipitaţii aproape zilnic, structurile cu piscine în aer liber au fost închise în zilele ploioase.

Controalele privind calitatea apei de îmbăiere din piscine şi bazine vor continua până la sfârşitul sezonului estival, au precizat reprezentanţii DSP. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI