> Ieri, la Câmpulung Moldovenesc, au început manifestările ediţiei a XXIX-a festivalului itinerant care se desfăşoară anual în Polonia, România, Ungaria şi Ucraina
La Câmpulung Moldovenesc s-a deschis ieri cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor „Întâlniri bucovinene”, manifestare organizată de Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural „Bucovina”, festival care se desfăşoară până duminică, 29 iulie. La eveniment – cu prilejul căruia este organizat şi un târg al meşterilor populari – au fost aşteptaţi 400 artişti din afara graniţelor României, peste 2000 artişti amatori din judeţ, alături de care evoluează şi Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
„Festivalul – care nu reprezintă doar un eveniment cultural multietnic ce nu are echivalent în Europa, ci şi o istorie de iniţiere a legăturilor bazate pe parteneriat între ţările care au semnat protocolul de colaborare (Polonia, România, Ungaria şi Ucraina) – are ca scop protejarea, conservarea şi promovarea folclorului bucovinean în Bucovina şi între emigranţii bucovineni din aceste ţări” au transmis organizatorii.
Reamintim că iniţiatorul şi principalul organizator al festivalului, timp de 28 de ani, a fost Casa de Cultură din Pila, Polonia, respectiv dl Zbigniew Kowalski, care este şi directorul festivalului.
Având o desfăşurare itinerantă (Polonia – Jastrowie şi Pila, 20 – 24 iunie; Luban, 23 – 24 august, Dzierzoniów, 25 – 26 august); Ucraina – Cernăuţi, 30 iunie – 1 august; România – Câmpulung Moldovenesc, 27 – 29 iulie; Ungaria – Bonyhád, 3 – 5 august), potrivit organizatorilor săi, „festivalul demonstrează ce loc important ocupă cultura în procesul înţelegerii şi cunoaşterii, respectului reciproc, toleranţei în convieţuire şi bunei vecinătăţi între diferitele grupuri etnice”.
Reamintim că în cadrul Festivalului internaţional de folclor „Întâlniri bucovinene” de la Câmpulung Moldovenesc se desfăşoară şi faza finală a Festivalului-concurs judeţean de folclor „Comori de suflet românesc”, ediţia a XVI-a, manifestare în cadrul căreia concurează 71 de grupuri folclorice de amatori. Este vorba despre cele care s-au situat pe locul I la fazele zonale, desfăşurate în perioada februarie – martie a.c.
În cadrul programului zilei de ieri a festivalului din Bucovina, un episod cu totul aparte, aşteptat de numeroşi localnici şi de turişti, unii veniţi la Câmpulung Moldovenesc în mod special pentru acest eveniment, l-a constituit splendida paradă a formaţiilor participante – cu drapele şi în costume populare specifice – pe bulevardul principal al oraşului, dinspre stadion spre centru, spre esplanada Casei de Cultură, după care a urmat – în glas de buciume – deschiderea oficială, la care şi-au dat concursul Grupul vocal „Piatra Şoimului” din Câmpulung, după care au evoluat ansamblurile poloneze din Soloneţu Nou şi din Poiana Micului. După orele prânzului, au urcat pe scena din centrul Câmpulungului formaţii din judeţ concurând în finala Festivalului „Comori din suflet românesc”, formaţii de la Poiana Stampei, Şaru Dornei, Bogdăneşti, Sadova, Comăneşti, Dolhasca, Bilca, Brodina, Fântânele, Liteni, Ciocăneşti, Straja, Arbore. După ora 17, urma ca pe aceeaşi scenă să evolueze formaţii din Polonia, Ungaria şi Ucraina, iar apoi alte formaţii din judeţul nostru.




























Comentarii