În seara zilei de 27 iulie 2018 se va produce o eclipsă totală de Lună care va fi vizibilă în Asia, Europa, Africa, Oceanul Atlantic, Oceanul Indian şi America de Sud.
Din România, eclipsa va fi vizibilă în întregime. Fazele eclipsei, în conformitate cu orarul de vară, sunt următoarele:
P1 – Intrarea Lunii în penumbră 20h 14m 48s
U1 – Începutul eclipsei parţiale 21h 24m 28s
U2 – Începutul eclipsei totale 22h 30m 17s
– Faza maximă 23h21m 45s
U3 – Sfârşitul eclipsei totale 00h 13m 14s
U4 – Sfârşitul eclipsei parţiale 01h 19m 03s
P2 – Ieşirea Lunii din penumbră 02h 28m 42s
După cum vedem, faza de totalitate durează 1h 42m 57s, aceasta fiind eclipsa totală de Lună cu cea mai lungă durată din secolul XXI.
În desenul alăturat putem observa momentele principale ale eclipsei, aşa cum le-a ilustrat prof. Sorin Hotea din Sighet, pe site-ul Astro.ro
În seara zilei de 27 iulie 2018, pe teritoriul României, Luna va răsări între orele 20h 24m (Dobrogea) şi 21h 06m (vestul extrem). În momentul răsăritului, Luna se va afla deja parţial în penumbra Pământului, eclipsa parţială debutând curând după aceea. Luna trece la meridian la ora 1h 30m (28 iulie) şi apune în jurul orei 6h 15m (28 iulie).
În noaptea de 27/28 iulie 2018, Luna se va afla pe teritoriul constelaţiei Capricorn, în emisfera sudică a cerului. Datorită acestui fapt, Luna nu se va ridica foarte mult pe boltă, altitudinea maximă în noaptea eclipsei fiind de 20-25° pe teritoriul României. În timpul eclipsei vor fi vizibile planetele Venus (în constelaţia Leul la vest, apune la 22h 40m), Jupiter (în constelaţia Balanţa la sud-vest, apune la 00h 40m), Saturn (în constelaţia Săgetătorul la sud, apune la 3h 30m) şi Marte (în constelaţia Capricornul la sud-est, răsare la 21h 20m).
De asemenea, pe boltă vor fi vizibile constelaţiile şi stelele cerului de vară. În apropierea Lunii se vor afla: roiul globular M75 (m=8.6) la 5° vest, roiul globular M72 (m= 9.2) la 9° nord-est şi planeta Marte (m= -2.8) la 6° sud. În imaginea alăturată este redat aspectul cerului spre sud în noaptea eclipsei.
De remarcat este că, în dimineaţa zilei de 27 iulie, planeta Marte se află la opoziţie. În preajma opoziţiilor planetele exterioare (Marte, Jupiter…) sunt vizibile toată noaptea.
Observarea eclipsei se face în cele mai bune condiţii în locurile ferite de poluare luminoasă. În faza de totalitate, discul lunar va avea o culoare roşiatică, uneori fiind de un roşu foarte închis, însă nuanţa sau nuanţele exacte nu se pot estima dinainte.
Culoarea Lunii în timpul eclipsei totale depinde foarte mult de starea din acel moment a atmosferei terestre, care poate permite mai mult sau mai puţin trecerea luminii roşii în interiorul conului de umbră. La rândul său, starea atmosferei terestre depinde de activitatea Soarelui. S-a observat că la circa 2 ani după un minim de activitate solară eclipsele totale de Lună sunt foarte întunecate şi puţin colorate.
Astronomul francez Andre Danjon a împărţit eclipsele de Lună după intensitatea luminii şi coloratura în cinci clase (L1 – eclipsa foarte întunecată, coloratura aproape inexistentă în mijlocul eclipsei, Luna poate să devină invizibilă; L2– eclipsa întunecată, de culoare cenuşie, în timpul căreia detaliile mari ale Lunii sunt greu vizibile; L3 – eclipsa roşie, puţin întunecată sau roşcată, la mijlocul fenomenului zona centrală este mult întunecată; L4 – eclipsa de culoare roşie-arămie, cu zona marginală mult mai deschisă, de culoare arămie deschisă; L5 – eclipsa roşcată sau arămie, foarte luminoasă, în timpul fazei totale se văd toate detaliile Lunii).
Având în vedere că acum am traversat un minim de activitate solară şi că actuala eclipsă este una centrală, adică la maximul eclipsei centrul discului lunar fiind cel mai aproape de axa conului de umbră terestru, la distanţa de doar 6.3′, ne aşteptăm ca aspectul Lunii eclipsate sa fie foarte întunecat.
Pe cer vom putea admira stelele Altair, Deneb, Vega, Antares, Arcturus, Spica şi Regulus.
Cei mai mulţi oameni pot admira spectacolul ceresc cu ochiul liber. Pentru observaţii mai detaliate se recomandă un instrument cu grosisment nu prea mare 30-40x (chiar până la 70x), binoclu lunetă sau telescop, pentru a avea o vedere de ansamblu a întregului disc lunar (de obicei cam 1,7-1,8 diametre aparente lunare). Pe parcursul observaţiilor se pot urmări şi nota dispariţia şi respectiv reapariţia unor cratere şi piscuri lunare.
În prezent, producerea unei eclipse de Lună este un lucru îndeobşte cunoscut şi nu insistăm asupra acestuia. În continuare vom prezenta câteva aspecte mai puţin cunoscute.
Cea mai veche consemnare despre o eclipsă de Lună se află pe o tăbliţă de lut ars realizată de caldeeni şi se referă la eclipsa din 15 iunie 763 î.Hr. Aceasta are următorul text: „o eclipsă de Lună va avea loc la 14 Addaru. Când la 14 Addaru Luna se va eclipsa, în primele ore ale nopţii o decizie va fi luată”.
Într-o legendă se spune ca atunci când Cristofor Columb a avut incidente cu indienii Arawak din Jamaica, a reuşit să-i determine pe aceştia să-i ofere alimente, spunându-le că în caz contrar le va lua Luna de pe cer. Desigur, el cunoştea din tabelele astronomice utilizate pentru navigaţie că la 29 februarie 1504 urma să aibă loc o eclipsă totală de Lună şi, profitând de aceasta, i-a înşelat pe bieţii băştinaşi. Această întâmplare a fost ulterior utilizată de scriitorul Mark Twain în romanul său „Un yankeu la curtea regelui Arthur”.
Primele referiri despre eclipse se găsesc depozitate în miturile omenirii. Într-un mit al populaţiei din insula Ceylon există un demon al eclipselor numit Râhu, care le provoacă şi le efectuează. La vechii chinezi, în timpul eclipselor Soarele şi Luna erau înghiţiţi de un dragon. La popoarele scandinave există doi lupi uriaşi, Skol şi Hati, care urmăresc fără încetare Soarele şi Luna.
În mitologia românească este binecunoscută legenda cu vârcolacii care înghit Luna şi Soarele şi că aceştia se formează din copii nebotezaţi, dacă se mestecă mămăliga invers sau dacă femeile torc noaptea fără lumânare etc.
Pentru a alunga eclipsele şi duhurile rele, grecii şi romanii făceau mult zgomot. Astfel, Tacit descrie un adevărat tărăboi la o eclipsă de Lună.
Indienii din America băteau şi animalele, ca zgomotul să fie mai mare.
Teama de eclipse şi comete a durat mult timp şi o găsim consemnată şi în cronicile româneşti. Iată o astfel de întâmplare consemnată la noi.
„Să se ştie de când au pierit luna, viniri, în luna lui Făurar, în trei zile, în zioa de sămez, sara pe la miezul nopţii. Şi atunce au fost mare frică pe la tot omul care se teme de dumnezeu…
Şi atunce, când au pierit luna, au tras clopotul pe la miezul nopţii şi cine l-au auzit s-au mirat ce este, că oamenii sunt proşti; şi eu am scris, Văsăli Marcociu, cănd şedeam la Prăjesti” (însemnare pe un Octoih, în Catalog, I. P.353). Este vorba despre eclipsa de Lună din 3/14 februarie 1794.
Iată şi o consemnare din care aflăm că Luna a fost mâncată de vârcolaci.
„La let 1797, noemvrie 23, duminică spre luni, s-au întâmplat o minune ăi un semn în lună de au mâncat-o vârcolacii…Şi am scris eu spre pomenire, ca cine va citi sa aibă a mă pomeni, 1797, noiemvrie 23, Grigore (logofăt)”. (după Corfus, Însemnări, p.286)
La Suceava, cercetătoarea Olimpia Mitric a adunat în volumul intitulat „Carte veche românească” însemnările făcute de-a lungul timpului pe cărţile bisericeşti care au circulat în judeţul nostru. Două din acestea se referă la eclipse de Lună.
„La velet 1823 au pierit luna 7 ceasuri, au fost întuneric şi întru acea vreme eram de 40 de ani, Grigorii Polimarul, în câşlegile de iarnă” (însemnare pe Psaltire, Iaşi 1802, Parohia „Adormirea M.D” din Valeni-Stânişoara, Inv. 6640)
„Să se ştie de când au perit lumina lui ghenar, în zio de duminica sara, la un ceas de noapte, şi au şezut trei ceasuri şi jumătate perită, în 14 zile, anume de sus arătată, la velet 1823; şi am scris eu să se ştii” (însemnare pe un Chiriacodromion, Bucureşti, 1801, Depozit, Parohia „Adormirea M.D.” din Fântânele , Inv. 1033)
Pe lângă spectacolul deosebit pe care-l oferă observarea unei eclipse, studiul acestora este important în ştiinţă şi în practică.
Spre exemplu, în trecut, marinarii aflau coordonatele poziţiilor lor pe mare sau ale unei noi insule descoperite prin intermediul eclipselor de Lună. Cunoscând că în portul de unde au plecat urma să aibă loc o eclipsă, spre exemplu la ora locală 3, şi observând aceeaşi eclipsă din alt loc la ora locală 21 şi ţinând cont de faptul că Pământul se roteşte cu 15 grade pe oră deduceau că diferenţa de longitudine era de 60 de grade. Latitudinea se află uşor, ţinând cont de înălţimea Stelei Polare în raport cu orizontul.
Determinând cu mare precizie momentele când o anumită fază se vede din două puncte geografice diferite se poate determina cu mare precizie distanţa dintre punctele respective, prin metoda triangulaţiei.
Tot prin metoda triangulaţiei cu Luna se poate măsura distanţa dintre continentele despărţite de ape sau între marginile unor mări închise.
Şi astrologii au prilejul de a se manifesta şi de a pune pe seama eclipselor „câte în Lună şi-n stele” şi de a umple paginile unor publicaţii cu fel de fel de bazaconii.
La actuala eclipsă, pe lângă observaţiile vizuale (dacă va fi cerul senin), noi ne-am propus să continuăm experimentele privind anomaliile în comportarea unui pendul în timpul unei eclipse. La experimente vor mai participa prof. Ilie Cosovanu de la Solca, Thomas Goodey din Comăneşti şi Crivoi Dumitru de la Iaşi. Acestea le vom face cu două pendule Foucault de 6 m lungime, cu înregistrare automată a datelor, instalate într-o clădire special amenajată la observatorul astronomic privat din Horodnic de Jos.
Cer senin !
Comentarii