Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, şi Institutul European din România, va organiza, luni, la Fălticeni, o nouă ediţie a „Consultărilor cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene“, în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni.
Potrivit organizatorilor, evenimentul, care va aborda tematica „Coeziunea, o valoare comună europeană“, va beneficia de prezenţa ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi se va desfăşura la Muzeul de Artă „Ion Irimescu“, Sala „Pictor Aurel Băeşu“, între orele 11 – 13.30.
Conceptul „Consultărilor cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene“ este unul dinamic, diferit de formatul clasic al conferinţelor, şi se bazează pe interacţiunea constantă dintre reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, experţi şi public, anunţă organizatorii.
„Consultările cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene“ au fost lansate în data de 9 mai a.c. şi au ca scop dezbaterea liniilor prioritare viitoare ale proiectului comunitar.
Acest ciclu de evenimente se înscrie în iniţiativa lansată de mai multe state membre; ele constituie astfel un cadru democratic pentru dezbaterea celor mai importante teme la nivel european – atât cele care privesc direct România şi pe cetăţenii săi, cât şi cele relevante pentru viitorul Uniunii Europene. Evenimentele vor continua, în perioada iulie – septembrie 2018, în diferite localităţi din principalele regiuni istorice ale României, iar concluziile vor fi prezentate la Bucureşti, în luna octombrie a. c.
La nivel european, rezultatele consultărilor cetăţeneşti desfăşurate în statele membre vor fi raportate şi discutate Consiliului European (decembrie 2018), precum şi în perspectiva Summitului informal de la Sibiu (9 mai 2019) privind viitorul Europei.
Directorul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava, Cezar Grozavu, a anunţat, încă din luna mai, că una din consultările cetăţeneşti privind viitorul Uniunii Europene ar urma să se desfăşoare la Suceava, în a doua parte a anului, iar în cadrul acesteia sucevenii vor avea ocazia să se pronunţe şi cu privire la priorităţile asupra cărora ar trebui să se concentreze România în perioada în care va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. (N.B.)
























Comentarii