Consider că nu mai este necesar să fac prezentarea distinsului intelectual, pedagog, manager, om politic şi om al cetăţii Petru Bejinariu. Asta pentru că şi-a închinat întreaga viaţă unor idealuri nobile, pe care le-a pus în slujba şcolii şi a comunităţii. Iar acestea ni le-a prezentat în mod strălucit şi în cărţile sale, aici având-o în vedere pe cea de-a douăzeci şi treia. Am putea spune că din anul 1974, anul tipăririi celei de-a doua cărţi, în fiecare an ne-a pus la dispoziţie câte o carte. Este ceva, nu?
Iată că şi-n recentul volum, la care facem referire, autorul este preocupat şi de problema identităţii. De data aceasta se referă la identitatea acestor locuri, a oamenilor care locuiesc aceste meleaguri. După cum cititorul poate observa cu uşurinţă, şi mai ales cunoscându-i interesul, se referă la Bucovina istorică, acest spaţiu românesc binecuvântat de bunul Dumnezeu.
După cum îl cunoaştem foarte bine din cărţile anterioare, şi-aceasta este concepută după un plan foarte bine gândit. Ceea ce-a observat cu uşurinţă şi distinsul universitar Ştefan Purici, care arată în prefaţă: „Dimensiunea identitară este inseparabilă de mediul în care vieţuim. Nu întâmplător, Petru Bejinariu s-a ridicat în apărarea pădurii bucovinene, împotriva poluării mediului, promovând educaţia ecologică, întocmind memorii, rostind intervenţii de la tribuna Parlamentului României sau susţinând prelegeri în faţa elevilor şi a publicului larg. Distrugerea mediului poate conduce la alterarea identităţii, însă comunicarea este văzută ca instrumentul cel mai adecvat prin intermediul căruia Petru Bejinariu trage alarma, dar şi luminează minţile şi îmblânzeşte caracterele”.
În introducerea cărţii, autorul precizează că este una memorialistică, în care „sunt cuprinse realităţi petrecute de-a lungul timpului, prezentate succesiv sub formă de eseuri, aniversări, comemorări, note de lector etc.”.
În fruntea celor zece capitole ale cărţii autorul aşază interviul pe care Cristina Dinică i l-a luat autorului şi pe care l-a publicat în săptămânalul „Jupânu”. Interviul se referă la cărţile în care autorul a tratat noţiunea de „identitate” sub toate formele: istorică, educaţională, culturală, ştiinţifică, socială. De fapt, problema identităţii sub aceste forme îl preocupă pe autor de când îl ştim.
După cum am arătat, cartea este realizată echilibrat, fiind concepută în zece capitole: „Texte extrase din prezentările de carte în care-a abordat problema identităţii”, „Repere ale identităţii”, „În spaţiul activităţii de la Colegiul Tehnic Rădăuţi”, „În spaţiul activităţii de la Colegiul Naţional «Eudoxiu Hurmuzachi» din Rădăuţi”, „Patru ani de deputăţie”, „Locuri, oameni, mediu”, „Aniversări şi comemorări”, „Autori şi cărţi în note de lectură”, „Câteva autografe – demers întregitor”. În final, autorul prezintă o bogată bibliografie, pe care a utilizat-o în conceperea şi redactarea cărţii.
În primul capitol autorul prezintă secvenţe de „Cuvânt înainte” din cărţile sale anterioare, care sunt semnate de personalităţi româneşti de primă mărime: acad. Vladimir Trebici, dr. Constantin Toma, acad. Radu Grigorovici, prof. dr. Liviu Ionesi, membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Ştefan Purici, acad. Dimitrie Vatamaniuc. Respectivele texte sunt adevărate judecăţi de valoare despre cărţile semnate de Petru Bejinariu.
Capitolul al doilea prezintă „Repere ale identităţii”. Autorul se referă numai la oraşul Rădăuţi, prezentând edificii, fapte şi oameni care au devenit emblema acestui oraş. Aşa sunt Biserica „Sf. Nicolae”, calea ferată, herghelia, Colegiul „Andronic Motrescu”, arhitectura oraşului, Mihai Eminescu şi Ion Slavici în trecere prin Rădăuţi spre marea serbare de la Putna, Nicolae Iorga, Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Tot aici îşi manifestă îngrijorarea că temelia identităţii noastre se vinde astăzi străinilor. Îl îngrijorează foarte mult şi vinderea terenurilor noastre agricole şi a pădurilor către străini.
Într-un capitol succint, dar plin de fapte, oameni şi evenimente, autorul relatează despre activitatea şi rezultatele pe care le-a obţinut împreună cu colectivul de elevi, cadre didactice şi părinţi de la Colegiul Tehnic Rădăuţi. Vorbeşte cu mândrie, dar ponderat, cum îi este obiceiul, despre experimentul naţional făcut la acest liceu, despre vizita făcută de Mircea Maliţa, pe atunci ministru al învăţământului, despre prima sesiune ştiinţifică naţională a elevilor din judeţul Suceava, despre marile personalităţi ale sportului românesc care-au asistat la inaugurarea sălii de sport a liceului, despre vizita Elenei Rodnina, campioană europeană, mondială şi olimpică la patinaj. Dar evocă şi activitatea elevilor la recoltatul cartofului de pe tarlalele IAS-ului şi pe şantierul canalului Dunăre – Marea Neagră.
Aceeaşi activitate rodnică a desfăşurat-o şi la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, capitol din care extrag: „Nu-mi atribui nici merite şi nici erori în managementul şcolar pentru cei 15 ani, ci încerc evocări semnificative, cât mai libere de subiectivităţi. Evocările unor realităţi de către oameni care au provocat şi condus activităţi, au fost participanţi sau au fost de faţă la fapte, iniţiative, demersuri sau la exprimarea rezultatelor, ar trebui să beneficieze de necesara credibilitate”. Capitolul „Patru ani de deputăţie” ne aduce la cunoştinţă activitatea bogată desfăşurată în Parlamentul României. Evocă personalităţile lui Ion Raţiu, a academicienilor Dan Berindei şi Gheorghe Platon, pe care a reuşit să-i cunoască foarte bine, enunţând judecăţi de valoare despre personalităţile acestora, dar şi despre activitatea lor.
Adevărate documente istorice sunt cele referitoare la vizitele pe care deputatul le-a făcut în Basarabia, respectiv la Tg.Mureş, în mijlocul minorităţii maghiare. Tot documente sunt şi declaraţiile politice făcute despre Bucovina istorică, precum şi cele despre unele probleme din cadrul Ministerului Sănătăţii, probleme care au fost ridicate de cetăţeni din circumscripţia electorală.
În capitolul „În spaţiul comunicării”, autorul caută răspuns la o întrebare referitoare la sensurile comunicării. La începutul capitolului face consideraţii generale despre comunicare, enumerând şi personalităţile care l-au felicitat cu diverse prilejuri. Lista este foarte lungă, aşadar las cititorii s-o descopere singuri. A arătat cum se poate face comunicarea prin conferinţe, simpozioane sau colocvii. O parte esenţială a capitolului este dedicată comunicării cu românii din afara graniţelor ţării, mai ales din zona Cernăuţilor şi a Basarabiei. A arătat cum militează SCLRB şi Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, cele două societăţi culturale surori, la menţinerea românismului în Bucovina istorică. Îşi manifestă îngrijorarea faţă de îndepărtarea românilor de pagina de carte, arătând că suntem datori faţă de înaintaşii noştri, dar şi faţă de urmaşi, să apărăm frumuseţea, bogăţia şi puritatea limbii române.
Vechea preocuparea a autorului pentru sănătatea mediului nostru natural este tratată în capitolul al şaptelea. A constatat că pădurea înseamnă frumuseţe, sănătate şi bogăţie, este o componentă fundamentală a echilibrului ecologic în natură şi-avem obligaţia s-o apărăm. Este îngrijorat de poluarea din Depresiunea Rădăuţilor. Reiterează ideea educării ecologice începând de la cei mai mici copii, vorbind şi despre ziua de 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului.
Autorul reaminteşte contemporanilor informaţii despre cei mai vrednici bucovineni, printre care şi istoricul Ion Nistor, eminescologul academician Dimitrie Vatamaniuc, academicianul Vladimir Trebici, preotul-cărturar Petru Rezuş, academicianul Liviu Ionesi, Samson Bodnărescu, prietenul lui Mihai Eminescu, Gheorghe Popadiuc, Mircea Grigoroviţă, oenologul Nicolae Pomohaci, Vladimir de Repta şi mitropolitul Bucovinei.
În capitolul al IX-lea face referire la anumite cărţi şi autorii lor. Astfel vorbeşte despre Gheorghe Nandriş, Ion N. Oprea, Kiki Skagen Munschi, diplomat american la Bucureşti, E.Ar. Zaharia, Emil Ianuş, Florin Burescu, Viorel Bârleanu, prof. univ. dr. Pavel Ţugui, Traian Rei, Mălina Aniţoaie, Maria P. Boghiu, Gavril I. Crăciun, Gheorghe Dolinski, Ion Grămadă, Gheorghe Giurcă, Gavril Irimescu şi Traian Duminică, care au scris despre oamenii din Bucovina istorică, oamenii ei minunaţi şi plaiurile ei fermecate.
Volumul se încheie cu un capitol inedit, special. Este vorba despre prezentarea câtorva autografe din zecile pe care autorul le-a primit pe cărţile unor personalităţi româneşti, în general, şi bucovinene, în special. Numai de la scriitorul Ion N. Oprea din Iaşi are asemenea 39 de volume. Reproduc doar numele câtorva autori: Dragoş Luchian, Radu Economu, Mircea Grigoroviţă, Grigore Bostan, Gheorghe Dumitraşcu, Petre Ţurlea, Iulie Roşca, Aurelian Ciornei, Gherasim Putneanul, Constantin Hrehor, Matei Vişniec, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Grămadă, cărora li se alătură mulţi, mulţi alţii. Aceste autografe reprezintă semne de mare preţuire pentru distinsul intelectual Petru Bejinariu.
Volumul este completat cu o bogată listă de bibliografie şi este suficient ilustrat, fie cu fotografii ale personalităţilor menţionate în cuprinsul cărţii, fie cu aspecte de la activităţile la care a luat parte. Credeţi-mă c-au fost forte multe de acest fel.
Aş fi mai avut multe de spus. Dar nu mă lasă inima să-i privez pe cititori de a parcurge paginile acestui volum, de a „sta de vorbă” cu personajele autorului, de a se hrăni cu părerile, dar mai ales cu ideile enunţate de Petru Bejinariu. De fapt, mi-ar fi fost imposibil să vă povestesc tot ce-am citit în acest volum, care se prezintă a fi, chiar la aceste dimensiuni, o enciclopedie a Bucovinei noastre istorice.
Prof. GH. DOLINSKI
Comentarii