Pentru a vedea stadiul de realizare a pârtiei de schi din Rarău

Ministrul Turismului va veni la Câmpulung Moldovenesc

> Anunţul a fost făcut de deputatul Emanuel Havrici

Deputatul PSD de Suceava Emanuel Havrici a declarat la Interviurile Exclusiv LIVE News Bucovina că ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, urmează să vină la Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea situaţia pârtiei din Masivul Rarău, unde Guvernul a contribuit cu sume importante pentru realizarea investiţiei.

Havrici a spus că s-a implicat pentru că îl interesează subiectul pârtiei din Rarău, fiind şi preşedinte al PSD Câmpulung Moldovenesc, şi a arătat că agenţii economici din domeniul turismului din zona adiacentă, fie din Moldoviţa, fie din Sadova, îl întreabă ce se mai întâmplă cu pârtia.

„Este normal să te interesezi şi să vezi despre ce e vorba”, a declarat deputatul.

El a subliniat că a existat o manipulare, în sensul că PSD nu se implică şi nu este interesat de proiectul pârtiei din Masivul Rarău, dar că s-au terminat aceste poveşti.

„Realitatea este că, în luna ianuarie, Ministerul Finanţelor a virat întreaga sumă necesară pentru finanţarea lucrărilor”, a spus deputatul.

El a menţionat că parlamentarii PSD din Suceava au avut, recent, o discuţie cu ministrul Turismului, care şi-a exprimat dorinţa să vadă stadiul lucrărilor.

Havrici a spus că este normal ca ministrul să inspecteze această lucrare, mai ales că s-au virat bani, iar suma este destul de mare din bugetul naţional.

„Să vină să vadă dacă vom putea schia iarna care vine şi, dacă nu, să vedem ce soluţii sunt”, a precizat deputatul.

El a estimat că vizita ministrului Turismului ar urma să fie organizată în două, maximum trei săptămâni. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI