Pe lângă lipsa forţei de muncă pentru lucrările din oraş

Criză financiară în administraţia publică locală a municipiului Suceava

> Reşedinţa de judeţ primeşte de la bugetul de stat, din cote defalcate din impozitul pe venit, cu 7 milioane de euro mai puţin faţă de 2017 > Primarul Lungu spune că dacă nu se recuperau 1,5 milioane de euro prin mărirea taxelor şi impozitelor locale, „plăteam doar curentul, căldura şi salubritatea şi nu mai făceam vreo investiţie” >Ritmul lucrărilor din Suceava este necorespunzător, „firmele private rămânând fără mână de lucru calificată, pentru că acolo unde se duc, în Germania, muncitorii câştigă 2.000 de euro pe lună”

Administraţia publică locală, dar nu numai, se confruntă cu o reală criză financiară. Afirmaţia aparţine lui Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, care, într-o conferinţă de presă, a declarat că aceasta este urmare a diminuării impozitului pe venit de la 16% la 10% şi, implicit, a reducerii sumei care intra în bugetul municipal din cotele repartizate din această sursă.

www.romanidecentenar.ro

„Astăzi, la nivelul autorităţilor locale şi mediului de afaceri suntem într-o criză financiară, iar dacă nu se recunoaşte acest lucru, este o altă problemă”, precizează şeful executivului din reşedinţa de judeţ. Edilul-şef a ţinut să arate că municipiul Suceava primeşte de la bugetul de stat cu 7 milioane de euro mai puţin faţă de 2017, din cote defalcate din impozitul pe venit. Astfel, dacă anul trecut, de la Centru se alocau câte 6,5 de milioane de lei pe lună, acum se primesc doar 4 milioane de lei lunar, cu 2,5 milioane de lei în minus. Lungu spune că, chiar dacă a provocat nemulţumiri, majorarea taxelor şi impozitele locale a adus în puşculiţa municipală circa 1,5 milioane de euro. „Mărind taxele, am mai aplatizat din acea pierdere, am mai câştigat ceva. Cred că oamenii vor să se mai facă ceva şi prin oraş, în caz contrar plăteam doar curentul, căldura şi salubritatea şi nu mai făceam vreo investiţie”, susţine ocupantul fotoliului administrativ din Areni. În ceea priveşte pe acestea din urmă, primarul spune că lucrările în desfăşurare în capitala de judeţ decurg în ritm necorespunzător şi din cauza lipsei de muncitori la firmele care au câştigat licitaţiile respective. „La problema amintită se adaugă o alta nouă, a lipsei forţei de muncă, efect al măririi salariilor în domeniul bugetar. Pe bună dreptate, specialiştii de la firmele private, câţi mai erau, au plecat la muncă în străinătate. Dacă un sudor de categoria a VI-a câştigă 2.000 de lei, tot atât cât o femeie de serviciu de la Primărie, este clar că acesta preferă să plece”, a evidenţiază Ion Lungu, primarul Sucevei, menţionând că „este bine că s-au majorat salariile la Primărie, dar s-a produs un dezechilibru în societate, firmele private rămânând fără mână de lucru calificată, pentru că acolo unde se duc, în Germania, muncitorii câştigă câte 2.000 de euro pe lună, plus o primă de instalare”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: