Destine model

„Ieri am fost într-o vizită de suflet!

La invitaţia doamnei profesoare Lenuţa Rusu, am vizitat Clubul Copiilor din Fălticeni, unde m-am întâlnit cu elevi, părinţi, bunici şi profesori! Mi-a fost tare, tare drag! Am fost primită cu căldură şi bucurie, copiii mi-au cântat, m-au înconjurat şi m-au impresionat prin puritatea şi tandreţea lor. Am stat de vorbă, am dat sfaturi – atât cât mă pot eu pricepe –, sper să nu fi supărat pe nimeni. La plecare, pe lângă flori, am primit în dar o icoană, cu cine credeţi? Cu Sfânta Sofia, cea al cărei nume îl port!

O zi reuşită: îi păstrez în inimă, le port gând bun şi mă rog pentru reuşita lor în viaţă!”

Aceasta este mărturisirea distinsei doamne Sofia Vicoveanca, simbolul cântecului nostru popular din Moldova, după activitatea intitulată „Destine model”, organizată de Cercul de Muzică populară de la Clubul Copiilor din Făl-ticeni. Copiii, întâmpinând-o cu aplauze îndelungi, s-au adunat în sala Draga Olteanu Matei, pusă la dispoziţie cu amabilitate de pr. Liviu Mihăilă. Cei prezenţi au slobozit avalanşa de întrebări, astfel încât timpul a zburat pe negândite. Mâinile se ridicau şi întrebările curgeau, răspunsurile fascinându-i pe toţi.

Cum este să fii iubit de atâţia oameni?

„Iubire? Este un cuvânt mare. Oare chiar sunt iubită? M-aş bucura să ştiu că însemn ceva pentru semeni şi că într-adevăr contează ceea ce fac”.

Ce urâţi cel mai mult la oameni?

„Minciuna! Da să fie da, nu să vedem, poate, iar nu, să fie nu, fără mă mai gândesc, cine ştie. Minciuna este cea care duce la multe rele, mi se pare cel mai urât lucru”.

Care este cea mai mare calitate a dvs? Dar defectul?

„A, nu! O calitate mare a mea? Nu! Eu nu am calităţi mari, eu sunt un om ca toţi oamenii, cu bune şi rele, cu defecte şi calităţi ca toţi oamenii. Calitate? Da, hărnicia! Sunt harnică. Ştiu să prăşesc, ştiu să mulg vaca, ştiu să împletesc, de toate am făcut la viaţa mea. Fără muncă, dragii mei, nu se poate ajunge nicăieri! Nimic nu pică din cer. Munca îţi dă echilibru. Cuvântul Muncă, cu majusculă. Apoi, sunt selectivă. Să fiţi selectivi, dragilor, să vă autocenzuraţi, să nu acceptaţi compromisuri de dragul a nu ştiu ce foloase. Respectul să fie respect, cuvântul să fie cuvânt. Cuvântul dat e datorie curată”.

De ce vă este cel mai tare frică?

„Grea întrebare. De minciună, de prefăcătorie, de linguşire, de oamenii falşi”.

Care este rugăciunea dvs de căpătâi?

„Ajută-mă Doamne să rabd, învaţă-mă cum să rabd şi cât să rabd. Ajută-mă să îmbătrânesc, dar lasă-mi minţile, nu mi le lua!”

Dacă aţi putea da timpul înapoi, cum aţi dori să fie viaţa dvs? Aveţi regrete?

„Regrete? Oho! Să dau viaţa mea înapoi, da. Dar nu înainte de vârsta de 40 de ani. A fost foarte greu. Am muncit enorm. Am luptat, am fost tentată de multe ori să renunţ, dar mereu găseam putere ca a doua zi să  o iau de la capăt. Mă uitam la colegii mei de la Suceava cât de frumoşi erau. Eu? Săracă, urâtă, fără viitor. Dar, repet, prin muncă am reuşit. Nu uitaţi, copii, învăţaţi, preţuiţi cartea, preţuiţi şcoala, dacă vreţi să răzbateţi în viaţă!”

Dacă nu ar fi existat cântecul în viaţa dvs, cu ce l-aţi fi înlocuit?

„Nu! Nu! Fără cântec nu ar fi existat cea care se cheamă Sofia Vicoveanca. Cred că încă din pântecele mamei ni se hotărăşte destinul. Mergeam la prăşit şi cântam… de răsuna dealul. O mătuşă mereu îmi spunea că eu trebuie să plec în lume, să scap de sărăcie. Am trecut cu mama dincoace, de frica războiului, dar s-a pus sârma ghimpată şi am rămas cu ce era pe noi. Ce munceam azi pe la casele oamenilor, mâine mâncam. Mătuşa mea, Dumnezeu s-o odihnească, mereu îmi spunea să cânt, să plec în lume, dar să nu o fac de ruşine. Nu am făcut-o”.

S-a discutat mult şi multe. Despre cum dumneaei îşi alege repertoriul, despre genul de muzică pe care îl ascultă, despre pasiunea pentru poezie (Eu doar cochetez cu poezia. Eu nu sunt poetă),despre costumele populare (Eu am toată admiraţia pentru femeia româncă care la lumina lămpii sau a lumânării, după truda zilei, a scos tot ce e mai bun în sufletul ei şi l-a aşternut pe o cămaşă), despre căsuţa bătrânească de la Vicov, unde a adunat o colecţie de costume populare vechi, despre diferenţa dintre folclor şi muzică populară, despre balet, despre filmele în care a jucat cu actori mari, despre primele înregistrări realizate cu maestrul George Sîrbu, despre pseudonimul Vicoveanca şi multe alte lucruri interesante care i-au captat pe toţi.

Aţi plâns pe scenă?

„Da, emoţia mi-a fost mereu soră neiertătoare. Fără emoţie nu există nimic. Fără emoţie nu poţi transmite nimic. Vreau să am emoţii şi să simt că trăiesc”.

Consideraţi că astăzi folclorul se află pe mâini bune?

„Da, cu siguranţă. Sunt voci foarte bune, vin mulţi tineri talentaţi din urmă. Mă uit la voi ce frumos ştiţi să purtaţi costumul popular şi ce frumos v-aţi îmbrăcat astăzi   şi cred că folclorul se află pe mâini bune. Dar nu uitaţi, munca, cartea, seriozitatea! Fără ele, degeaba talent!”

Doamna Sofia Vicoveanca. Respect şi admiraţie pentru un om atât de mare, dar atât de modest. Cum a spus o mămică: ,,E atât de adevărată! E mult mai ea decât la televizor!”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: