– Hei, cavalere, priveşte-nainte! Ridică-ţi capul, nu-l lăsa în pământ! Păşeşte cu sfială pe piatra din altar căci vei fi primit!… Tu ai un dar!
Privesc la icoana Fecioarei cu Pruncul. Şi alţi cavaleri au păşit aici… Unii înainte, alţii cu mine şi am crezut cu toţii că suntem mici…
În sânge se smiorcăie râsul. Nu-i loc de el printre asemenea pereţi, dar venirăm cu toţii aici împlinindu-ne visul… De la Aiud, prin chei, muntele ca zidul: semeţ, verde şi albastru spre cer. Ploaia ştergea aerul de colb, iar soarele îşi luă o mică odihnă. E ora prânzului, iar noi toţi sosirăm acolo fără oglindă.
Am râs de propriile noastre înscrisuri, la Alba-n Cetate şi apoi într-un castel – al cărţii, nu departe – primind medalii după turnir… N-a fost cu lăncii, ci doar cu spade croite din pixuri, creioane şi „pene” de acelaşi fel.
La Aiud a fost o iniţiere, la masa cavalerilor, o altă rundă de Alb-Umor, lipsea Masa Rotundă, dar a fost o frumoasă schimbare de decor. Lăsasem de mult armurile acasă. Venisem aici cu gândul tot alb. Eram relaxaţi şi, desigur, la masă umorul s-a revărsat cald.
Am văzut cavaleri dezbrăcaţi de armură, cu sufletul alb, la fel ca-n Umor… Aici au fost prunci asemenea îngerilor coborâţi în sobor…
Şi totuşi, starea de bine asmute în noi epigrama şi snoava. Şi Licoarea cea albă, mai tare ca focul cel viu – e soluţia bahică cea mai grozavă – ce gândul îl dezleagă dând limbii sloboadă…
Pot spune cu mâna pe inimă că a fost o zi plină – pe cuvânt de cavaler! – frumoasă, intensă, fără rutină, doar timpul prea pasager!…
GABRIEL TODICĂ
Alba Iulia (Alb-Umor, ed. a IX-a, 18.05.2018), Aiud
Comentarii