„Cosmic”
„Cosmic” este un proiect realizat de Universitatea „Ştefan cel Mare”, Casa de Cultură a Studenţilor, în parteneriat cu Clubul de Poezie Alecart de la Colegiul Naţional Petru Rareş Suceava (coordonat de prof. Gheorghe Cîrstian). Spectacolul este regizat de Cosmin Panaite şi le are în distribuţie pe Luminiţa Andruh, Felicia Malai, Polya Zubati. Textele care stau la baza spectacolului aparţin membrilor Clubului de poezie Alecart, elevi ai Colegiului Naţional Petru Rareş. Planetariul din Suceava a fost locul în care s-a pus în scenă spectacolul „Cosmic”.
„Cosmic” este un fel de meditaţie ghidată prin poezie sub stelele proiectate pe bolta observatorului. Pornind de la semiîntuneric şi alunecând treptat într-un întuneric luminat doar de stele, Cosmin Panaite imaginează o călătorie spre un univers interior. „Cosmic” este invitaţie la explorare, o explorare profundă a propriilor adâncimi, prin cuvintele pline de sensibilitate şi emoţie ale tinerilor creatori de frumos din Alecart. Cuvintele plutesc uşor în aer şi par a fi direcţionate către fiecare spectator în parte de gesturi delicate, aproape imperceptibile. Ţi se aşază pe piele, îşi caută drumul spre inimă prin sânge, iar pe măsură ce întunericul devine tot mai dens, incantaţia începe să-ţi aparţină, începe să pulseze în tine în ritmul mişcării astrelor. Atmosfera ţine spectatorul captiv în poezie, în universul în care rând pe rând se face ordine, linişte, şi care îl hrăneşte cu emoţie. La fel ca în meditaţie, reîntoarcerea în realitate se face cu fineţe, cu blândeţe chiar. Lumina revine ca zorile dimineţii, treptat, într-un ritm perfect armonizat cu vocile care au călăuzit spectatorul în această călătorie, fără să agreseze, să brutalizeze. Acest periplu printre stele şi emoţii se încheie cu o alegere foarte inspirată, care facilitează revenirea în lumea reală.
„Cosmic” este mai mult o experienţă decât un spectacol.
Maestrul şi Margarita
Teatrul Naţional Satiricus I.L. Caragiale din Chişinău a devenit o prezenţă constantă pe scena festivalului de teatru sucevean. Dacă în ediţiile anterioare regizorul Alexandru Grecu a propus publicului sucevean spectacole realizate după textele lui Matei Vişniec („Angajare de clovn”, „Migraaanţi sau prea suntem mulţi pe nenorocita asta de barcă”), Dario Fo („Hoţul”), A.P. Cehov („Cerere în căsătorie”, „Ursul”), în ediţia de anul acesta, Teatrul Naţional Satiricus I.L.Caragiale din Chişinău ne-a adus Maestrul şi Margarita lui Bulgakov.
Regizorul şi actorii şi-au asumat o încercare grea, în care au antrenat şi publicul. Maestrul şi Margarita este un spectacol greu, de la procesul de adaptare a textului şi concepţia regizorală, interpretare şi până la rezultatul final. Este un spectacol greu şi pentru public, cu atât mai greu dacă acesta nu a avut contact cu romanul lui Bulgakov. Spectacolul se desfăşoară sub dominaţia unui Turn Babel fizic, parte din scenografie, şi a unui Turn Babel la nivel de limbaj, prin dialogul personajelor care se desfăşoară în mai multe limbi (ebraică, latină, rusă, germană, spaniolă, italiană, franceză, română). Făcând abstracţie de micile probleme tehnice de coordonare a subtitrărilor cu replicile rostite pe scenă, omisiunea sau provocarea spectatorului prin netraducerea replicilor din latină şi ebraică, este de apreciat efortul actorilor de a interpreta în limbi străine.
Deşi romanul este construit pe trei planuri, cel al societăţii moscovite din anii ’30, în care îşi face apariţia diavolul –profesorul Woland – şi acoliţii săi, cel al judecăţii lui Iisus văzute prin prisma lui Pilat din Pont şi, nu în ultimul rând, povestea de dragoste dintre Maestru şi Margareta, regizorul alege să pună accent pe povestea lui Pilat din Pont şi întoarcerea în timpul judecăţii lui Iisus din Nazaret (Yeshua Ha-Nazri). Celelalte planuri sunt destul de sumar puse în scenă, părând doar poveşti secundare şi de suport pentru subiectul principal.
Interpretarea remarcabilă a lui Viorel Cornescu (Woland, Mefistofel), Igor Mitreanu (Beghemot) şi a Irinei Rusu (Margarita), împreună cu mişcarea scenică a personajelor fără replici au creat o atmosferă de fantastic, un cadru potrivit desfăşurării spectacolului.
Spectacolul Maestrul şi Margarita a fost o provocare.
ActOrchestra
Ceea ce s-a întâmplat pe scena teatrului municipal vineri seara e greu de încadrat într-un gen. Trei actori (Petre Ancuţa, Florin Călbăjos, Emilian Mârnea) se dau în spectacol (şi o fac cu măiestrie), în spectacolul „ActOrchestra”, regizat de Horia Suru. Regizorul defineşte spectacolul drept teatru-musical care nu e musical. „ActOrchestra” este o producţie a Centrului de Creaţie şi Cercetare Ion Sava în cadrul programului Teatrului Naţional Bucureşti pentru Noua Generaţie de creatori (9G la TNB).
Spectacolul îmbină cu naturaleţe elemente de pantomimă cu muzică live. Actorii interpretează cu un firesc plin de umor o luptă pentru întâietate între muzicieni, între instrumente. Instrumentele muzicale devin personaje principale, muzicienii doar prelungiri ale acestora, pioni pe harta de luptă, iar sunetele, adevărate arme. Bătălia sunetelor prinde viaţă prin jocul deosebit de expresiv al actorilor. Trecerea fără şovăială de la un gen muzical la altul a cucerit publicul, care a gustat din plin acest spectacol neobişnuit.
Nici concert, nici spectacol de teatru, ci câte un pic din fiecare, „ActOrchestra” a fost încheierea revigorantă a unei aglomerate zile de festival.
Crina şi păpuşile vorbitoare
Crina Zvobodă sau Doamna Budincă, cum şi-a dorit să-i spună copii prezenţi la spectacolul său cu păpuşi vorbitoare, a fascinat sala cu arta sa, dovedind nu doar talent în a da viaţă şi voce păpuşilor Romeo Alună şi Bunicuţei cu puteri paranormale, dar şi o deosebită capacitate de comunicare cu cei mici. Doamna Budincă şi-a captivat auditoriul, iar când a început să ceară voluntari ce urmau să-şi schimbe statutul din copil în păpuşă, sau să intre în dialog direct cu păpuşile vorbitoare, nicio privire nu s-a dezlipit de scenă.
Visătorul
Visătorul, după Ian McEwan, în regia Adei Milea, a încheiat seara de sâmbătă din festival. Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ a oferit publicului sucevean un moment plin de veselie, culoare şi ritm prin spectacolul-concert ce i-a avut în distribuţie pe Emanuel Becheru, Corina Grigoraş, Nora Covali, Rareş Pîrlog, Gina Gulai, Maria Hibovski, Cătălina Ieşanu şi copiii Cătălina Bălălău, Andrei Merchea Zapotoţki, Dragoş Ionescu, Valentin Florea.
Spectacolul dă ocazia unei rememorări a copilăriei, a unei introspecţii prin inocenţa şi optimismul copilului, fără înverşunarea şi dramatismul adultului. Unde ne doream să ajungem când eram copii şi unde suntem astăzi? Ce visam? Ce ne opreşte să mai visăm astăzi, când nu mai suntem copii? Spectacolul imaginat de Ada Milea (regia), Alina Herescu (scenografia), Paul Mureşan (desene şi animaţia), ne transportă în lumea copilăriei, unde totul este posibil, unde totul este cântec şi culoare, unde totul prinde viaţă şi viaţa este o aventură. Visătorul trezeşte copilul din adulţi şi bucură copiii, încă copii, deopotrivă. Spectacolul invită la descoperirea universurilor pierdute odată cu supraresponsabilizarea în viaţa de adult, oferă posibilitatea reîntoarecerii în lumea magică în care păpuşile, motanul şi fiecare obiect din imediata apropiere capătă puterea de a te conduce într-o aventură. Decorul, o cameră de copil, colorată, plină de jucării, prezidată de la înălţimea autorităţii de şcoală şi familie (pupitrul profesoarelor şi bucătăria familiei), proiecţiile cu desenele de o mare sensibilitate şi expresivitate, instrumentele muzicale, de la cele clasice la orice obiect cu sonoritate (oala cu capac, râşniţă, răzătoare, jucării muzicale etc.), costumele creează o lume fantastică. Deşi radiază şi contaminează publicul cu bună dispoziţie, spectacolul aduce în atenţie subiecte importante, diversitatea şi acceptarea sau neacceptarea în societate, perceperea şi raportarea la copilul, fenomenul de bullying, etapele maturizării şi pierderile suferite, frici, sacrificii. Dar o face în joacă, o joacă cu sens şi plină de înţelesuri.
„Când oamenii mari au inima încuiată într-un turn de materie cenuşie, îşi pierd visele. Ele rămân jos, în curte, se joacă cu copiii, fac castele de nisip şi sar prin băltoace când plouă. Fac cazemate, construiesc lumea din lego. Tot universul! Orice copil ştie asta! Oamenii mari îşi pot aminti, numai dacă se joacă. Atunci se pot întâlni cu un vis, care le aduce aminte.” (Alina Herescu)
Comentarii