„Trupa 9” şi nopţile fericite ale Sucevei

Cum să răzbaţi în lumea muzicii astfel încât cei  din faţa ta să-şi aţintească privirile spre tine şi măcar să dea din cap în ritmul piesei pe care o cânţi? Ce-ţi trebuie, dincolo de talent, ca să însemni ceva, altceva, în peisajul distracţiilor din oraşul tău, iar lumea să vină din nou şi din nou să te asculte, să  plătească bilet pentru asta, să te caute, să fie curioasă în privinţa ta, să contezi pentru ea suficient cât să-ţi  zâmbească pe stradă, să-ţi ceară un autograf, apoi  să-ţi bârfească viaţa personală? Primele condiţii sunt să fii bun în ceea ce faci,  să „le ai” cu vocea şi cu instrumentul şi să nu minţi niciodată publicul cu zgomot în loc de muzică. Dincolo de acestea trebuie să placi, să ai pasiune, bucurie de a cânta şi capacitatea de a transmite toate  acestea oamenilor din faţa ta.  Pentru că  publicul, şi fără să fi făcut Conservatorul sau să fi stat din pruncie printre marii clasici ai muzicii de toate felurile, nu poate fi păcălit, fie că este public de rock, muzică populară, rap, pop sau lăutărească.  Dacă simte,  publicul rezonează,  dacă nu simte, este ca un zid din care se întorc inerte toate eforturile tale scenice şi, nemilos, te taxează  cu  „Ce muzică de rahat!”. În acel moment, ca oferitor de act artistic poţi să dispari din peisaj pentru că n-ai făcut niciodată parte din el.

Cu muzica scoţi din oameni sentimente care nu ies la iveală în viaţa de zi cu zi

 De aproape 6 ani, „Trupa 9” este o parte importantă din entertainmentul Sucevei. Astăzi,  „Trupa 9” este un nume sinonim cu spectacolul şi distracţia reuşite şi de calitate, fie că este vorba de un concert în club, în aer liber  sau o petrecere privată. „Trupa 9” este formaţia  live care, poate pentru prima dată în Suceava, a coborât de pe scenă în mijlocul petrecerii, între oameni, a împărtăşit cu ei veselia şi s-a hrănit cu ea. Este trupa pe ai cărei membri îi poţi îmbrăţişa, îi poţi pupa şi lua de după umeri pentru că nu au fiţe, dar mai ales pentru că acolo le place cel mai mult să cânte, în mijlocul mulţimii. Şi cântă orice gen de muzică, de la pop, rock, blues, până la rap, latino, reggae sau muzica populară, astfel că în repertoriul grupului s-au adunat şi continuă să se adune mai bine de 250 de piese româneşti şi din repertoriul internaţional, din anii ‘70 încoace.

Nu se bat cu pumnii în piept că ar fi cei mai buni din judeţ şi  recunosc cu fair-play calitatea şi profesionalismul altor trupe „rivale”. Îşi văd de treabă, învaţă, repetă şi cântă muzică bună, lucrată.

„Jumătate din viaţa voastră este viaţă de noapte. Cum este să trăieşti astfel?” deschid discuţia cu Teodora Botez şi Lucian Curelariu, „vocile” şi liderii formaţiei, cel de-al doilea fiind şi chitara acustică a trupei.

„Este greu şi frumos. Frumos pentru că întâlneşti oameni fericiţi, care ies să petreacă, oameni fără inhibiţii, care pentru câteva ore sunt ei înşişi, fără griji, fără necazuri. Sunt relaxaţi, iar când mai beau un pahar, încep să-ţi povestească din viaţa lor. Tu le răspunzi cu  muzica ta, îi  faci să plângă de emoţie,  de nostalgie, să chiuie de fericire, scoţi din ei sentimente care nu ies la iveală în viaţa de zi cu zi” îmi răspund, completându-se, cei doi.

Le-am simţit empatia în timpul mai multor cântări ale „Trupei 9” la care am fost şi m-am distrat din tot sufletul. Dincolo de voci bune şi talent, cei doi au carismă, sunt frumoşi şi calzi, fiecare separat, dar şi împreună. Da, nu mai este un secret că Teodora şi Lucian sunt împreună şi după ce coboară de pe scenă.

Conservatorista şi stomatologul

Teo are 31 de ani şi pe cât este de firavă ca statură, pe atât a devenit o femeie de puternică. Spune că din cauză că de la 12 ani a crescut aproape singură. Atunci părinţii, cu care locuia în Hârlău, au dat-o la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, unde a studiat violoncelul, pianul şi canto.  Spune că a trăit 14 ani în cămin, în acelaşi regim studiind şi canto liric  la  Conservatorul „George Enescu”. În timpul facultăţii a cântat şi  în Corul „Gavril Muzicescu” al Filarmonicii „Moldova” din Iaşi.   „Mergeam acasă, la Hârlău, cel mai des o dată pe lună, aşa că la cine să cauţi vreun sfat  la nevoie? Vorbeam cu colegi, le spuneam ce mă doare, dar ei erau de aceeaşi vârstă cu mine, ce mare sfat sau ajutor să-mi dea?  Aşa că am luat decizii de viaţă singură, cum am crezut că este mai bine pentru mine. Când creşti singur devii puternic şi nu te mai dor atât de mult vorbele oamenilor. Eiii, mă mai ia uneori câte un plâns, dar sunt un om puternic” crede Teodora despre sine.

După absolvire, tânăra a venit la Suceava şi a trăit o vreme, până la intrarea în „Trupa 9”, din colaborări cu diferite formaţii şi solişti. Avea dorinţe, avea visuri pe care le-a împlinit, pe care le-a înfruntat, la care a renunţat, pe care le-a adaptat realităţii de zi cu zi, pe care poate le-a sacrificat ca să devină femeia, artistul, profesorul şi omul de astăzi, conştient de ce-i place şi ce poate face. Şi încă se descoperă. De doi ani este profesor asociat de pian şi canto la Şcoala Artelor, la Rădăuţi şi Suceava, acolo unde  dezvăluie copiilor cu talent sau doar cu voinţă din tainele şi frumuseţile muzicii.

Lucian Curelariu are 34 de ani, este născut în Iaşi şi este, în ordine corectă, medic stomatolog şi muzician. În fiecare zi lucrătoare îl găseşti la cabinetul stomatologic pe care îl împarte cu tatăl lui, în apropiere de Piaţa Mică. După amiezile şi nopţile, apoi toate sfârşiturile de săptămână este cu trupa sau munceşte pentru trupă.

Pentru că părinţii lui au cochetat cu muzica l-au dus de mic să înveţe chitara, aşa că la 8 ani puştiul cânta deja la Clubul Elevilor din Bacău. A făcut ulterior şi Şcoala Populară de Artă, a cântat în Corul „Prietenii muzicii” din Bacău, cu care a umblat prin Europa de câteva ori, dar de mulţi ani, deja, Lucian este sucevean.   N-a făcut însă Conservatorul şi explică el însuşi de ce.

„Părinţii m-au dus să fac muzică în chip de hobby şi ca să-mi completez educaţia, dar apoi s-au panicat ca nu cumva să rămân doar cu muzica. Erau setaţi încă de la  naşterea mea că «băietul» va face medicina. Gândul lor era să fac muzică, dar că trebuie să am o profesie din care să trăiesc, şi nu invers. Acum medicina, pentru că muzica o poţi face oricând. Şi aşa am făcut; stomatologia, apoi muzica. Reuşesc să păstrez balanţa între munca la cabinet şi muzică, deoarece ceea ce la alţii însemnă timp liber, la mine e tot muncă, e muzică.  Muzica nu este un job pentru mine, stomatologia este. Dar dacă mâine ar fi să nu mai pot cânta, ar fi o mare şi tragică problemă. Sufletul meu este acolo, în muzică”.

„Eram  nişte necunoscuţi, nişte amatori, nişte copii adunaţi din patru zări”

„Trupa 9” şi-a adăugat „9” la nume nu pentru că ar fi fost vreodată nouă membri, ci pentru că în 2012 era nouă.  Au pornit la drum ca trupă de petreceri, „cover band” cum se prezintă ei înşişi pe pagina lor online.

Culmea este că la început nici nu s-au gândit să se constituie într-o trupă.

„Ne-am adunat să ne simţim bine, să mai cântăm ceva. Eu cântam într-o trupa la Iaşi, «Rava»,  dar terminasem facultatea şi nu mai eram mulţumit să cânt doar o zi pe săptămână. Restul de şase  zile să nu cânt? Imposibil…  Doi, trei dintre membrii de început mai cântau, Teodora colabora cu diverse trupe, aşa că ne-am adunat şi zdrăngăneam, ca să spun drept, şi mult timp după aceea încă am zdrăngănit. Dacă ne gândim, astăzi facem tot ce nu ne-am propus la început. Nu ne-am propus să facem trupă, nu ne-am propus să cântam în crâşmă, nu ne-am propus să mergem la nunţi” povesteşte Lucian.

„Trupa 9” a ieşit prima dată  „în lume” în fostul club Talcioc Cultural, un altfel de club în peisajul Sucevei,  după a cărui atmosferă mulţi tineri încă mai tânjesc.  Cântau în zi de joi, dar de la primele apariţii au avut „lipici”, pentru că erau parcă altceva. Erau băieţii care nu stăteau pe scenă, era o solistă care-ţi zâmbea larg şi sclipitor la jumătate de metru de tine şi care cânta cu evidentă plăcere. Despre stilul interactiv de spectacol  cei doi spun că n-a fost o atitudine premeditată, ci una  naturală, spontană.

„Ne-a venit să coborâm de pe scenă de la prima ieşire în public. Aşa am simţit, nu ne-am gândit că aşa dă mai bine. În primul local în care am cântat, la Talcioc Cultural, cântam joi şi  veneau, în mijlocul săptămânii, undeva la 100 de plătitori de bilete. Era surprinzător, pentru că eram  nişte necunoscuţi, nişte amatori, nişte copii adunaţi din patru zări, cărora le plăcea să cânte. Eram copleşiţi şi ne întrebam ce se întâmplă! Un an de zile, în fiecare joi, oamenii aceia veneau pentru noi” şi-au amintit cei doi.

Între timp, câţiva dintre  membrii grupului au plecat şi au venit alţii în locul lor.

„O trupă se construieşte, evoluează, se coace, îşi verifică loialitatea şi caracterul membrilor şi mai ales  compatibilitatea în felul de a face muzică. Tot ce nu s-a potrivit cu feelingul nostru s-a decantat în timp. Nu i-a scos nimeni afară  pe cei care au plecat, ci au renunţat singuri. Acum suntem în aceasta formulă, unii cu studii muzicale, alţii fără, dar am zis că dacă tot schimbăm membrii, să fie tot mai buni” mărturisesc Teo şi Lucian.

Împreună cu ei cântă George Lupaşcu (saxofon, clarinet, sunet, administraţie), Bogdan Huţanu (chitara electrică), Laurenţiu Dumescu (chitară bass), Marian Huţanu (keyboards), Mihai Tăbârcă (tobe), Costin Alexandru Ionuţ (vioară) şi Daniel Grigoraş (colaborator, trompetă), tineri care sunt din Iaşi, Rădăuţi şi Suceava, dar asta nu pare să fie o problemă.  Se adună toţi cu scrupulozitate, de două ori pe săptămână, la repetiţii lungi de câte 4-5 ore şi ca să lucreze piese noi, până la o bucată de noapte, apoi în weekend,  la evenimentele la care s-au angajat  să participe. Sunt implicaţi cu toţii în ideea de a nu „vinde”, indiferent unde se prezintă, un produs de mântuială şi  de a fi  mereu proaspeţi.

De patru ani, „Trupa 9” are rezidenţă într-un alt club sucevean, Oscar Wilde, iar serile cu ei sunt mereu animate, pline de public, pline de muzică tot mai bună şi mai diversă. Astăzi formaţia este un nume  o cotă bună şi este o garanţie, iar solicitările de concerte sau pentru petreceri private sunt foarte multe, atât de multe încât unele sunt, cu regret, refuzate.

Noi la nunţi? Niciodată!!!

Dacă te gândeşti acum să faci nuntă cu băiatul sau fata şi vrei să-ţi cânte „Trupa 9” este bine să amâni petrecerea, cel mai sigur, pentru anul 2020. Rare sunt weekendurile din 2019 neangajate deja pentru această formaţie despre care se spune că „face petrecerea”. Au muzică pentru toată lumea. Din cele povestite de Teo şi Lucian,  membrii trupei pun drag şi grijă  în repertoriul ales pentru nunţi,  evenimente la care, cândva, nici nu se gândeau să cânte.

„Când am început să cântăm ne-am spus că noi nu vom cânta niciodată  la nunţi. Exclus!! Voiam doar să  cânt într-o trupă rock, pentru că avusesem nişte colaborări şi prinsesem drag de asta.  Repetam întruna că n-am să cânt niciodată la nunţi. Nu-mi plăcea muzica populară pentru că, mică fiind, la Hârlău, mama mă punea  să cânt în tot felul de spectacole la care venea o amestecătură de lume. Oamenii râdeau, fluierau, vorbeau tare şi  nu-mi plăcea deloc. Dar niciodată să nu spui «niciodată». Am ajuns acum să fiu fermecată de şlagărele  româneşti vechi şi să cânt şi muzică populară care îmi place foarte, foarte mult. Probabil îmi plăcea dintotdeauna,  doar că nu ştiam. Acum sunt fericită cu ceea ce fac” mărturiseşte Teodora.

Am aflat de la cei doi că un contract pentru o cântare la nuntă nu se semnează uşor şi că mai întâi trebuie studiată compatibilitatea formaţiei cu  cei care fac petrecerea.

„Avem nişte condiţii în contract pe care cei care ne solicită ar trebui să le cunoască de la început.  Prima este că noi nu cântăm manele, iar cei care ne vor la petrecerea lor o fac pentru repertoriul nostru de rock, pop, muzică populară. Dar nu-i destul, pentru că urmează mai multe întrebări, conversaţii la telefon, aflăm dacă ne-au văzut vreodată, dacă ştiu ce cântăm, ne şi întâlnim, dar nu semnăm contractul decât abia după ce suntem siguri că suntem compatibili cu omul şi stilul de petrecere pe care îl doreşte. Altfel există riscul ca lui să nu-i iasă petrecerea, iar pe noi să ne ia de la alţii care ne-au vrut exact pentru ceea ce oferim. Am ajuns chiar să ne uităm pe Faceebook să vedem ce fel de oameni sunt, ce gusturi au, ce educaţie, iar dacă vedem că scriu cu «m-am» la un loc, mai cugetăm un pic. Nu suntem snobi, dar şi astfel poţi vedea cam cu ce fel de persoană ai de-a face” explică Lucian Curelariu.

Trupa nu merge la petreceri private cu un program prestabilit, cum procedează, de altfel, alte formaţii. Se adaptează locului, oamenilor, dispoziţiei de petrecere pe care le „adulmecă” la faţa locului. Ba mai fac şi surprize muzicale organizatorilor care-şi doresc o melodie preferată. Pe faţă spun că n-au avut timp s-o lucreze, dar o lucrează  şi o cântă la momentul oportun. Spun că fac asta ca să vadă pe chipul omului şi mai multă  bucurie.

De pe la petreceri, după prea multă băutură…

„La nunţile noastre, cine nu se ridică şi nu dansează ori e în doliu, ori în ultimele două nopţi a fost la alte petreceri şi nu mai are putere” râde liderul Trupei 9.

Îi îndemn pe interlocutorii mei să-mi dezvăluie câteva faze hilare, inedite, la care au asistat în timpul nunţilor, când lumea mai „scapă frâul” după un pahar în plus. Se codesc, spun că nu-şi amintesc prea multe. De fapt, cei doi sunt discreţi şi eleganţi şi mă prind de asta, dar insist. Cu greu, Teo şi Lucian îmi povestesc câte ceva.

„Două doamne, la două nunţi la care se simţiseră bine de tot… Na, băuseră femeile cam peste măsură. Una dintre ele dansa cu figuri  când  s-a împiedicat de un monitor şi a căzut peste Georgică al nostru, colegul de la saxofon. Săracul de el, nu ştia ce să facă, să-şi ferească de la distrugere saxofonul sau să prindă doamna şi s-o ridice de jos. Până la urmă le-a făcut, cu greu, pe amândouă” povesteşte Lucian, după care vine rândul Teodorei.

„Cealaltă doamnă, şi ea puţin mai mult turmentată, dansa de de zor când, brusc, ca lovită, i s-au tăiat genunchii şi a căzut grămadă în mijlocul ringului.  Eu cântam  chiar în ring, muzică populară, şi m-a umflat râsul atât de tare că a trebuit să plec de acolo şi să-i las doar pe băieţii cu instrumentele. Nu puteam să râd de faţă cu lumea”.

Teodora este o femeie frumoasă, exuberantă, luminoasă, arată bine, iar la petreceri artista se îmbracă uneori în ţinute sexi. Nuntaşii bărbaţi nu rămân insensibili şi, după ce beau ceva,  o invită la dans, iar câteodată devin prea „prietenoşi”. Unul dintre ei a stat toată noaptea cu ochii pe rochia tinerei, care conţinea prin anumite zone o bandă din  material transparent; a fost atât de impresionat, a arătat des asta, că până şi nevasta lui a observat. Dimineaţă era încă fermecat de banda transparentă în cauză şi a plecat cu greu acasă, după o ultimă replică şi un oftat adânc. „Don’şoară, eu chiar nu pot înţelege cum stă rochia asta pe dumneata. Acu mă duc, trebuie să mă duc, că am scandal cu nevasta” şi-a luat omul rămas bun de la solistă.

Mi se povesteşte şi despre un mire care, după ce a tras la măsea la propria nuntă, a uitat de mireasă şi a devenit excesiv de îndrăzneţ cu solista trupei. Replicile lui ginerică nu mi-au fost dezvăluite, pentru că Teo era clar jenată încă de acea amintire. „Cum m-am descurcat? M-am blocat la început, dar nu puteam să le stric oamenilor petrecerea. Aşa că am zâmbit transparent, m-am făcut că nu am auzit nimic, am privit în altă parte şi, cum George era lângă mine, brusc am avut ceva să-i spun şi m-am îndepărtat. Ce să faci, omul e sociabil, dar când întrece măsura,  cumva trebuie să ieşi cu demnitate din acele situaţiile”.

Glumind, Lucian spune că, spre deosebire de partenera lui, femeile nu-l pupă la nunţi, nu-l îmbrăţişează, nu-l invită la dans şi că e trist din cauza asta.

Soliştii de la „Trupa 9” au cules şi amintiri emoţionante de la petreceri, amintiri provocate chiar de ei şi poate de aceea au rămas de neuitat. Mi-au povestit şi despre asta.

„Eram la o nuntă superbă, la Timişoara. Noi cântăm acolo cam de două ori pe an. Am cântat şi la Cluj, la Constanţa, ca să pomenim localităţile mai îndepărtate, dar Timişoara ne place mult. Nunta era a băiatului unui domn important în Timiş. Ne-a rugat, dacă am putea, să-i cântăm piesa «Zece» a lui Chilian. Aflasem că îi place foarte mult, dar lui i-am spus că nu putem, că nu repetasem, când de fapt o pregătisem. La nuntă, am adunat lumea în ring şi Lucian a cântat-o. Socrul mare a fost atât de emoţionat, şi-a îmbrăţişat băiatul cu atâta emoţie, iar momentul în sine era  atât de plin de omenesc, de sinceritate, de iubire între tată şi băiatul lui, că ne-a impresionat tare de tot. Ne-am bucurat că am reuşit să creăm un astfel de moment.”

O vreme, au circulat pe Youtube coverurile la piesele „Zece” a lui Florin Chilian şi „Nebunul de Alb” a lui Emeric Imre, cântate de Lucian Curelariu, din „Trupa 9”, de la Suceava. Erau două filmări cu telefonul mobil, iar piesele sunau al naibii de bine, dar Chilian şi Imre le-au dat „report” aşa că Lucian a fost obligat să le scoată  de acolo.

Eric Clapton, Bruno Mars, Rihana, Direcţia 5, Holograf,  Zdob şi Zdub  şi alţi zeci de solişti şi trupe ale căror melodii le cântă „Trupa 9” n-au raportat niciodată piesele sucevenilor.

„Acum banul face mai multă treabă decât talentul, dar şi mai mult decât banii, mai utile sunt conexiunile”

Într-un interviu de acum vreo 5 ani, Lucian Curelariu mărturisea că îşi doreşte pentru trupă cât mai multe cântări şi măcar o piesă proprie cu care să se facă auziţi cât mai departe. Cântări sunt acum cu nemiluita, recent au scos şi prima piesă proprie. Se numeşte „Două amintiri”, o piesă caldă, nostalgică, puţin tristă ale cărei versuri şi muzică sunt scrise de Lucian, cu orchestraţia şi aranjamentul muzical al formaţiei.

Nu demult au fost cu ea la „Neaţa” lui Răzvan şi Dani, pe Antena1. Cei doi realizatori au auzit de trupa suceveană, le-a plăcut piesa şi i-au invitat s-o cânte  în emisiune, iar  asta a însemnat enorm pentru grup.

Cu piesa proprie, cu care Lucian mărturiseşte că au ajuns mai departe decât s-au aşteptat iniţial, „Trupa 9” a început o altă bătălie, aceea de a se face auzită şi văzută şi dincolo de lumea petrecerilor, dincolo de cluburi şi nunţi. Ca să fii prezent însă şi peste graniţa judeţului este o treabă complicată şi  costisitoare, pentru destui artişti talentaţi  chiar imposibilă. Dar „Trupa 9” vrea să-şi joace cartea şi sunt gata de orice sacrificiu. La câteva săptămâni de la lansare, „Două amintiri” se aude deja pe Youtube, la radiouri locale şi la două posturi din Iaşi care emit în toată regiunea Moldova.  Dar nu-i destul.

 „Un videoclip poate ajuta foarte mult o piesă. A noastră se aude în câteva locuri, oamenii ne ajută necondiţionat, dar şi noi trebuie să o ajutăm cu tot ce ne stă în putinţă.  Piaţa muzicală românească e saturată de artişti. Sunt trupe şi voci care chiar cântă bine. Dar piaţa muzicală a devenit şi o afacere. Oricine are bani să plătească difuzarea pieselor iese şi se aude pe radio, apare la televiziuni. Acum banul face mai multă treabă decât talentul, dar şi mai mult decât banii, mai utile sunt conexiunile. Trebuie să stai în Bucureşti, să-l cunoşti pe unul sau pe altul, iar dacă nu ai bani, trebuie  să le intri sub piele ca să fii promovat.

Noi nu suntem în Bucureşti, suntem nişte outsideri, dar, aşa cum suntem, folosim tot ce avem pentru promovare. Dar nu ne amăgim încă. Abia când vom fi mai pregătiţi, când vom avea clip la „Două amintiri”, vom proceda şi noi cum procedează multe alte trupe şi vom merge să ne facem cunoscuţi. Eşti frumos, eşti şarmant, ai o piesa două ascultate pe Youtube, la radio, te vezi la o televiziune două, înseamnă că ai ieşit în lume. Asta e realitatea vremurilor în care trăim. Pe principii, cu credinţa că faci artă, muzică bună, cam stai la uşă” au vorbit Teodora şi Lucian – lung, realist, cu puţină tristeţe, dar şi cu multă încredere.

„Trupa 9” este parte din viaţa fericită a Sucevei, dar oricât de îndrăgită este, oricât de solicitată la petreceri este, oricât de bine ar câştiga din cântările la nunţi, membrii ei încearcă să treacă la un alt nivel,  să fie mai mult decât o „cover band”.

La mine, refrenul de la „Două amintiri” a prins, iar de două săptămâni îl fredonez fără scăpare. „Din o mie de poveşti/ În niciuna nu mai eşti./ Dup-atâtea calde veri/ Ochii tăi nu-s nicăieri./  Din câte vise sunt în doi/ Nu-i niciunul pentru noi./ Dup-atâtea rătăciri/ Suntem două amintiri”.

Dar „Trupa 9” trăieşte în prezent şi, fără să grăbească lucrurile,  îşi construieşte un viitor. Au în lucru încă două piese proprii, mai bune, spun ei, decât prima, iar Teodora pregăteşte alte două compoziţii folclorice într-o interpretare… altfel. Ea şi Lucian sunt  la dietă şi fac sport pentru a arăta bine în  clipul ce va fi filmat curând şi care va completa „Două amintiri”.

Băieţii şi fata de la „Trupa 9” au strategii, au cu cine şi au cu ce lucra pentru a realiza ce-şi doresc.

Cât vor rezista împreună în aceasta lume nebună şi minunată a muzicii? „Forever” spune Lucian şi face, fără să vrea, finalul  conversaţiei noastre:  „Sper să rămânem împreună, să cântăm împreună toată viaţa. Vom vedea… Este muzică pentru toate vârstele. Când n-o să mai bubui, voi lua o chitară şi voi cânta ca Leonard Cohen. Ce ştiu este că n-o să mă opresc din cântat pentru că nu mă pot opri.

Dar astăzi, în 2018, la anul, peste doi ani,  peste trei, peste câţi or mai fi, noi, «Trupa 9», vom face ce ne place să facem. Vom cânta…”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI