Parada pălăriilor ecologice la Şcoala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia

După cum se cunoaşte, programul „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun! presupune desfăşurarea, în cadrul unităţilor şcolare, în cadru nonformal mai ales, a unor activităţi deosebite, proiectate pe mai multe domenii de activitate, cu scopuri şi obiective educative clar definite, ţintind spre formarea şi dezvoltarea, la elevi, a unor priceperi şi deprinderi de viaţă necesare pentru integrarea în societate ca viitori cetăţeni.

Şi în acest an, la unitatea noastră şcolară s-au desfăşurat activităţi minunate, integrate unor domenii ca lectura şi lumea minunată a scenei, celebrarea Centenarului, sărbătoarea Paştelui cu obiceiurile şi tradiţiile specifice, activităţi ecologice, altele care au ţinut de sfera prevenţiei în circulaţia rutieră şi în caz de dezastre, unele cu conţinut sportiv…

Una dintre ele însă a ieşit în evidenţă prin tema aleasă, prin modul de desfăşurare şi prin numărul foarte mare de participanţi. Aceasta a fost Parada pălăriilor ecologice.

Activitatea face parte din cele proiectate a fi desfăşurate în cadrul proiectului naţional „Maniere ecologice durabile – Jos pălăria!”, pe care şcoala noastră îl desfăşoară în acest an şcolar. Acest proiect este iniţiat de unităţi şcolare din Craiova, de I.Ş.J. Dolj, de Centrul Carpatic Danubian de Geoecologie Bucureşti, fiind pilotat în anteriorii doi ani şcolar în 300 de unităţi şcolare doljene. Scopul final al proiectului este formarea manierelor ecologice durabile – competenţe eco care să îi însoţească toată viaţa pe participanţii la proiect, în respect pentru mediul natural şi protejarea sa, prin forme şi mijloace diverse.

Având ca simbol central pălăria ecologică – în format fizic sau imaginar – cu gestul simbolic de ridicare a acesteia pentru orice faptă bună făcută în sprijinul naturii de către elevi, proiectul desfăşurat la şcoala noastră a inclus în grupul-ţintă 21 de clase – 13 ale învăţământului primar şi opt ale învăţământului gimnazial, 23 de cadre didactice şi un număr foarte mare de părinţi. L-am inclus în proiect, ca partener, şi pe primarul comunei, dr. Maria Tomescu, alături de Consiliul Local, care a primit, în cadru festiv, ecusonul parteneriatului şi a promis susţinerea necondiţionată în toate acţiunile eco proiectate care presupun ajutorul şi implicarea autorităţilor locale.

Multe au fost activităţile frumoase desfăşurate, de la debutul acestui demers, din semestrul I, vizând mai ales cele două teme ale proiectului internaţional „Eco Şcoala”, derulate pentru acest an şcolar – „Viaţă sănătoasă” şi „Managementul deşeurilor”…

O activitate de excepţie a fost însă cea proiectată spre a fi desfăşurată în ultima zi din „Şcoala altfel”, vineri, în data de 30.3.2018. Încă de dimineaţă, pe parcursul a două ore, în fiecare clasă implicată în proiect s-au organizat ateliere de creaţie comune – elevi – părinţi – profesori, unde au fost terminate pălăriile ecologice gândite creativ cu ceva timp înainte. Forfotă mare şi, mai ales, spirit de competiţie între cicluri, primar şi gimnazial, şi între clase: „Oare unde vor fi cele mai frumoase pălării?”… Fiecare profesor-diriginte a dorit să cultive în grupul de lucru mai ales aceste maniere ecologice durabile, colectând anterior deşeurile, reciclându-le creativ, alegând pentru fiecare pălărie teme: „Florală”, „Hrană sănătoasă”, „Piramida alimentelor”, „Biodiversitatea”, „Curtea mea”, „Poluarea”, „Apa”, „Pădurea”, „Deşeuri electronice”, „Deşeuri casnice – capace”, „Deşeuri – fire şi fibre”, „Stilul elegant” etc. Inedit a fost modul de realizare a pălăriilor, cooptând şi părinţii elevilor, care au dat dovadă de creativitate deosebită, ei participând cu mare entuziasm la activitate, realizând, în final, propriile lor pălării ecologice.

După perioada de finalizare a muncii la pălării a urmat deplasarea, de la celelalte două locaţii ale şcolii, spre terenul de sport. Aici a avut loc, timp de o oră, în careul festiv, o activitate evaluativă, prezentându-se scopul activităţii: „promovarea conceptului de maniere ecologice durabile în unitatea de învăţământ, în familiile elevilor şi în comunitatea locală, în scopul ieşirii din rutină, prin activităţi de educaţie ecologică desfăşurate din proprie iniţiativă, în ideea cultivării normalităţii în societate; creşterea gradului de sensibilizare a populaţiei cu privire la valorile şi importanţa manierelor ecologice”. Elevi din clasele de gimnaziu au dat citire „Declaraţiei de Manierat Eco”, concepută în cadrul proiectului, o formă de angajare necondiţionată în „Marea Armată Verde” care luptă împotriva poluării mediului. Elevii, părinţii şi profesorii şi-au admirat unii altora pălăriile eco, care, prin teme, forme şi colorit au dat un farmec aparte. S-au înălțat baloane verzi, într-o dezlănţuire de bucurie a muncii împlinite, cu determinare şi pasiune.

Apoi, toţi participanţii la activitate, totalizând 400 de elevi, 200 de părinţi şi cadrele didactice ale şcolii s-au deplasat, într-o lungă coloană, spre sediul Primăriei Baia, într-un marş eco pentru mediul înconjurător. Pe cap cu frumoasele pălării realizate, am strigat cu toţii sloganuri, fluturând steguleţele verzi, cu lozinci concepute în „Clubul Manierelor Ecologice Durabile” din şcoală. Am fost întâmpinaţi de doamna primar şi de consilieri locali, care ne-au felicitat pentru minunata activitate, promiţând diseminarea acţiunii în şedinţele Consiliului Local şi în întreaga comunitate. În semn de respect, elevii i-au dăruit primarului comunei o pălărie ecologică realizată de ei. Platoul din faţa Primăriei răsuna de glasurile vesele ale micilor şi mai marilor ecologişti, fiind înviorat de culori şi armonie, toate în scopul promovării ideilor nobile de protecţie a naturii.

Prin activitatea de paradă a pălăriilor ecologice am animat întreaga comunitate a Băii, zâmbetele şi aplauzele cetăţenilor care ne-au admirat pe parcursul marşului eco demonstrându-ne că ideile inedite pot determina modificări în bine la nivelul conştiinţelor şi conduitelor, iar şcoala şi profesorii ei pot da tonul unor schimbări majore în mentalităţi.

Jos pălăria pentru maniere ecologice durabile!

(Coordonatorii proiectului: prof. înv. primar, GOGU MIHAELA, prof. înv. primar, GOGU MIHAIL-CORNEL)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: