A umblat cu minciuna şi s-a ales cu proces

> Crescător de animale din zona Rădăuţi ce nu-şi îngrijea corect vacile şi-a acuzat vecinii că i-au omorât prin otrăvire 19 bovine > El a fost trimis în judecată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare şi instigare la mărturie mincinoasă

 Un crescător de animale din zona rurală a judeţului Suceava a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru inducerea în eroare a organelor judiciare şi instigare la mărturie mincinoasă.

Astfel, bărbatul este acuzat că în 2015 a sesizat organele judiciare cu privire la faptul că vecinii săi i-ar fi otrăvit cu o substanţă necunoscută, în perioada 2014 – 2015, un număr de 19 bovine, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora. În susţinerea afirmaţiilor sale el a propus anumiţi martori care i-ar fi văzut pe vecini în apropierea adăpostului de vite.

Cercetările au evidenţiat că bărbatul se ocupă cu creşterea animalelor, deţinând un efectiv de 32 bovine, de diferite vârste, iar începând cu luna decembrie 2014 o parte din bovinele pe care le deţinea la acea vreme au început să se îmbolnăvească, după care au murit. Ulterior, din luna decembrie 2014 până în luna martie 2015, un număr de şapte bovine s-au îmbolnăvit şi deşi acestora, spre deosebire de primele animale, medicul veterinar le-a administrat tratament la cererea proprietarului, au murit şi acestea.

Atunci medicul veterinar din localitate a prelevat la cererea crescătorului de animale probe de la bovinele care au murit în zilele de 27, 28, 29, 31.03.2015, respectiv fragmente din organele interne ale animalelor moarte pentru a le trimite spre analiză la un laborator de specialitate, în vederea stabilirii cauzei morţii acestora, dar în perioada aprilie-iunie 2015 alte 9 bovine s-au îmbolnăvit şi au murit.

După ce a primit de la medicul veterinar rezultatele de la analizele efectuate la probele ridicate de la o parte din animalele care au murit, bărbatul a aflat din conţinutul acestor documente că animalele au murit din cauza unei intoxicaţii grave prin alimentaţie, nedetectabilă.

Pe parcursul efectuării cercetărilor, respectiv în data de 7 septembrie 2015, el a sesizat lucrătorii de poliţie, iniţial verbal şi ulterior în scris, despre faptul că în dimineaţa acelei zile, în jurul orelor 07:00, a găsit o bovină în vârstă de 5 ani moartă într-un adăpost de animale situat la locuinţă şi că bănuieşte că aceasta a fost omorâtă de vecini prin injectarea unei substanţe otrăvitoare.

După sesizare, un lucrător de poliţie a solicitat prezenţa medicului veterinar şi împreună au efectuat cercetarea locului faptei. Astfel, medicul veterinar a constatat că bovina decedată prezenta în cavitatea abdominală resturi de celofan, aţă de balot şi o bucată de funie. Medicul veterinar a concluzionat preliminar faptul că bovina nu a putut digera resturile găsite în cavitatea abdominală, rezultând astfel prezenţa de gaze şi a unor toxine care au intrat în sânge şi au produs decesul animalului.

După administrarea probatoriului în cauză s-a stabilit că nu rezultă indicii temeinice cu privire la existenţa infracţiunii de ucidere a animalelor, cu intenţie şi fără drept.

„Din buletinele de analiză rezultă că la animalele moarte de la care s-au ridicat probe şi s-au efectuat analize de specialitate nu s-a detectat prezenţa sau intoxicaţia cu vreo substanţă toxică. S-a concluzionat că animalele nu au fost otrăvite şi că decesul se datorează faptului că nu au fost furajate şi îngrijite corespunzător”, arată procurorii.

Dosarul urmează să fie judecat de Judecătoria Rădăuţi. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI