Ilustru patriot şi slujitor al Domnului, episcopul dr. Iuliu Hossu, s-a născut la data de 30 ianuarie 1885, în localitatea Milaş, plasa Teaca, din actualul judeţ Bistriţa-Năsăud. A urmat cursurile primare în comuna sa natală, apoi gimnaziul la Reghin şi liceul la Tg. Mureş şi la Blaj. În anul 1904 a început studiile teologice. Este trimis la Colegiul de propagandă FIDE din Roma, unde obţine titlul de „Doctor în filosofie” şi din anul 1910 obţine titlul de „Doctor în teologie.”
În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, a fost hirotonit ca preot de episcopul Vasile Hossu al Gherlei, care era văr primar cu Ion Hossu, tatăl lui Vasile Hossu al Gherlei. În anul 1945 a fost numit membru de onoare al Academiei Române.
Când a început Primul Război Mondial s-a înrolat voluntar în anul 1914, ca preot militar, în grad de sublocotenent. În această calitate a însoţit Regimentul de Infanterie 64, detaşat pentru paza capitalei imperiale. A acordat asistenţă spirituală militarilor şi răniţilor aduşi de pe front.
După trei ani, preotul se întoarce acasă, fiind confirmat, iar în noiembrie 1917 primeşte scaunul Episcopiei Greco-Catolice de Gherla, fiind apoi confirmat de papa Benedict al XV-lea. În calitate de episcop, a desfăşurat o activitate neîntreruptă pentru dezrobirea românilor şi realizarea unirii. Are merite nepieritoare pentru dragostea de ţară, de neam, de credinţă.
Începând din 20 octombrie îndeamnă pe cei 600.000 de credincioşi români şi pe preoţii din eparhie „să nu mai recunoască guvernul maghiar, să nu se mai supună obligaţiilor impuse prin umilire şi exploatare şi să sprijine Sfatul Naţional Român din Arad”. În 5 noiembrie prezidează adunarea de la Seminarul Teologic pentru constituirea Sfatului Naţional Român, din Gherla.
În 18 octombrie, deputatul Alexandru Vaida Voievod comunică parlamentului de la Budapesta Independenţa naţiunii române. Studenţii români din institutele teologice din Blaj, Gherla, Lugoj şi Sibiu devin propagandişti naţionali, formând echipe de acţiune care s-au deplasat în satele apropiate pentru antrenarea şi mobilizarea maselor.
Prin circulara nr. 4344/26 octombrie 1918, episcopul Iuliu Hossu a dat dispoziţie preoţilor din toate parohiile să nu mai pomenească numele împăratului la serviciul religios, pe care să-l înlocuiască cu formula „înalta noastră stăpânire naţională.” Ca o consecinţă, s-au format gărzi maghiare care foloseau armamentul pentru intimidarea populaţiei româneşti, trăgând focuri de armă în aer, continuând astfel şovinismul maghiar din anii Primului Război Mondial şi făcând din Gherla un puternic centru şovin, promovat de maghiari, oameni maghiarizaţi şi evrei.
La 5 noiembrie 1918 românii din Gherla şi cele 34 de sate din zonă au hotărât în adunarea din faţa Seminarului Teologic formarea Consiliului Naţional Român Gherla, ca un răspuns la apelul adresat în 3 octombrie de omul politic Ştefan Cicio Pop, preşedintele Consiliului Naţional Român central din Arad. Acest moment a fost precedat de o cuvântare memorabilă a episcopului dr. Iuliu Hossu, care a fost marcată „de un elan însufleţitor, de bucurie şi de lacrimi, de parcă un duh necunoscut plutea în aer, în inimi, în glasuri şi în ochi.” A fost ales preşedintele Consiliului Naţional Român Gherla, în persoana canonicului dr. Octavian Domide, 3 vicepreşedinţi, 2 notari şi 82 de membri.” În ziua de 15 noiembrie s-a constituit Garda Naţională Română formată din 44 de militari bine pregătiţi.
Manifestându-şi ura şi prigoana de secole împotriva românilor, „gardiştii unguri i-au somat pe românii adunaţi să se împrăştie, ameninţându-i cu arme şi cu strigăte.” Acestor manifestări de ură şi ticăloşie le-a răspuns episcopul dr. Iuliu Hossu: „Poftiţi şi trageţi, ce contează viaţa unui om la îndeplinirea idealului naţional ?!”
În baza circularei din 15 noiembrie, primită de la Consiliul Naţional Român Arad, în zilele de 26 şi 27 noiembrie au avut loc adunări în Gherla pentru alegerea delegaţilor care urmau să participe la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a fost convocată pentru 1 Decembrie 1918, orele 10. În frunte cu episcopul dr. Iuliu Hossu, delegat de drept, au mai fost aleşi în circumscripţia electorală Gherla încă 5 delegaţi şi alţi 10 delegaţi, care reprezentau şcolile, instituţiile şi meseriile. Au fost aleşi şi delegaţi ai satelor din zonă.
Alegerile s-au desfăşurat într-o atmosferă românească, plină de entuziasm, cu ovaţii şi cântece pentru un viitor naţional românesc. Au fost răspândite în toată Transilvania foi volante cu cântece care reflectau însufleţirea naţională românească, ale căror cuvinte erau udate cu lacrimile suferinţei, dar şi ale bucuriei. S-au cântat: „Hora Unirii”, „Deşteaptă-te, române !”, „Trei culori ”, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, „Marşul lui Iancu”, „Treceţi batalioane române Carpaţii” ş.a. Fiecare delegat trebuia să posede o delegaţie numită Credenţional, care trebuia certificată prin semnăturile celor în drept. Era documentul cu care se legitima la intrarea în Sala Unirii de la Alba Iulia la 1 Decembrie.
În trenul care ducea „Purtătorii de biruinţă” din Maramureş, Sătmar, Sălaj, Năsăud s-au îmbarcat şi delegaţii Gherlei şi ai satelor din împrejurimi, în ziua de 29 noiembrie 1918. În consemnările din arhivă stă scris: „Tren al Unirii care a fost întâmpinat în gara Gherla cu explozie de bucurie şi entuziasm naţional. În gară au fost prezenţi peste 1000 de români în frunte cu clerici, inteligenţa locală, elevi, seminarişti, săteni, bărbaţi, femei, feciori, fete şi chiar copii. Toţi cu însemne, panglici şi drapele tricolore.”
Cei 1228 de delegaţi şi-au dat votul prin semnături pentru Unirea Transilvaniei cu România şi a fost aprobată de cei aproximativ 130.000 de români prin cântece, ovaţii şi lacrimi de bucurie. Acest vot a fost „sfârşitul unui mileniu de robie, terorism şi jaf maghiar asupra românilor” şi „O pecete istorică pentru vecie.”
Printre multele personalităţi care au vorbit de pe Platoul Romanilor a fost şi dr. Iuliu Hossu, care a citit „Declaraţia Unirii Transilvaniei cu România”. La sfârşitul cuvântării cei doi episcopi s-au îmbrăţişat în faţa mulţimii care „aclama, ovaţiona, plângea de bucurie”.
Din organul legislativ provizoriu al Transilvaniei, numit Marele Sfat Naţional, au fost desemnate să facă parte din delegaţia Gherlei două persoane: episcopul dr. Iuliu Hossu şi canonicul Octavian Domide.
Episcopul Iuliu Hossu, împreună cu Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voevod şi episcopul ortodox Miron Cristea, au fost desemnaţi să prezinte actul Unirii cu cele 1228 de semnături regelui Ferdinand. Episcopul Hossu descrie călătoria:„Ne-am urcat într-un tren special, compus dintr-un vagon de clasă, tras de o locomotivă mânată cu stânjeni de lemne. A doua zi, la Bucureşti, ne-a aşteptat noul guvern. Ni s-au spus vorbe pentru istorie: „Sunteţi aşteptaţi să sosiţi de 1000 de ani. Să nu ne mai despărţim niciodată!”.
Consiliul Naţional Român Central a emis o circulară plină de umanism, în care se spunea: „Cu ungurii din localitate trebuie să vă purtaţi ca fraţii, căci şi ei sunt oameni ca şi noi” şi îi îndemna pe români să nu comită niciun act de răzbunare sau agresiuni asupra ungurilor. Li s-a cerut să ierte totul şi să-i respecte cu omenia românească. Nu acelaşi lucru au făcut ungurii. Consiliul Naţional Maghiar şi Garda militară maghiară, completată cu secui foarte agresivi, „în intervalul 2-23 decembrie 1918 au creat o atmosferă de teroare în Gherla prin ameninţări, jigniri, şantaje, agresiuni şi violenţe împotriva românilor” dictată de societatea maghiară, armeană şi evreiască din Gherla. Zilnic, românilor le erau adresate cuvinte jignitoare ca: „românii strică aerul (îl împuţesc) cu drapelul lor tricolor”, „stârpim puturoşii ăştia de români”, „spintecăm pe români”, „bem sânge de român”, „le dăm la cap românilor”.
Plini de ură că îşi pierd privilegiile, maghiarii au adus pe evreul Avrămescu din Bucureşti în ziua de 9 decembrie, zi de târg în piaţa centrală din Gherla, să-i îndemne pe români, prin cuvântarea sa, „să refuze Unirea cu România”. La reacţiile vehemente ale românilor şi la huiduielile adresate vorbitorului, conducerea Sfatului Naţional Maghiar a ordonat evacuarea pieţii. Secuii au deschis focul şi cinci români au fost ucişi pe loc şi câteva zeci de români au fost răniţi”.
Pentru a diminua rolul ungurilor împotriva românilor, în 19 decembrie, prof. Dumitru Man a preluat preşedinţia Consiliului Naţional Român Gherla şi, începând cu 13 decembrie, a început să se ocupe de administraţia şi organizarea ce se impuneau atunci în viaţa Gherlei. În „20 decembrie 1918 episcopul Iuliu Hossu a îndemnat clericii şi enoriaşii să se apere cu armele de orice agresiune maghiară.”
Bucuria locuitorilor din Gherla fost fără margini la intrarea unităţilor române în oraş în ziua de 23 decembrie 1918. Consiliul Naţional maghiar s-a dizolvat, armata şi gărzile maghiare au fugit din oraş şi conducerea armatei române a luat măsurile care se impuneau. Toate comunicatele româneşti oficiale se tipăreau pe hârtie tricoloră, cu antetul „Sub scutul Sfatului Naţional Român Gherla”.
În toată aceasta perioadă „Flacăra Unirii din zona Gherla a fost un filon şi un pilon din edificiul naţional al Marii Uniri din Transilvania”.
Cu o bucurie şi un entuziasm de nedescris, „în 1919 românii din Gherla şi din toată Transilvania, alături de întreaga ţară, au sărbătorit pentru prima dată Ziua Naţională a României la 10 mai.
„Pe steagul nostru-i scris UNIRE”
NICOLAE SUCIU
Comentarii