Un echipaj al Poliţiei de Frontieră Suceava a identificat, miercuri, 14 martie, pe un drum forestier de pe raza comunei Brodina, un autoturism Opel Vectra despre se bănuia că transportă ţigări de contrabandă.
Poliţiştii au încercat să oprească maşina, dar şoferul acesteia a ignorat semnalele regulamentare făcute şi a băgat viteză mai departe. Frontieriştii au pornit în urmărire.
După o bucată de drum au găsit autoturismul abandonat, dar cu scaunul şoferului „cald” încă, semn că individul nu era departe. Au cercetat zona şi, în scurt timp, l-au găsit pe fugar, un anume Mihai M., de 30 de ani, din Suceava.
În portbagajul maşinii, acesta transporta într-adevăr ţigări de provenienţă ucraineană. Aşa că maşină şi şofer au fost duşi la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
În coletele din portbagaj au fost numărate aproape 2900 de pachete de ţigări de diferite mărci, a căror valoare este de peste 33.700 de lei, marfă care a fost confiscată.
Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au constatat şi că suceveanul a condus maşina fără să posede permis, aşa că au mai bifat în dosarul penal deschis pe numele lui, alături de „contrabandă”, şi infracţiunea „conducere fără permis”.
Până la finalizarea cercetărilor, poliţiştii de frontieră au indisponibilizat autoturismul cu care bărbatul în cauză se ajutase în activitatea de contrabandă.

























Comentarii