Cei muţi de lângă noi

O ştiau toţi că e liniştită şi că nu cerşeşte în gura mare cum fac alţi oropsiţi, aşezaţi parcă de o mână nevăzută, ca nişte borne ale milei prin diferite locuri ale oraşului. Îi spuneau Muta, căci nu scotea niciodată vreun cuvânt şi nici nu dădea din mâini pentru a se face înţeleasă. Unii spuneau ca e de prin sud şi se aciuase în acest oraş cu cel puţin un deceniu în urmă. Pur şi simplu, locatarii din zona parcului se treziră cu ea, într-o dimineaţă de iunie, cum îşi aranja cuminte bruma de lucruri sub un tei bătrân şi stufos. S-au luat de ea poliţiştii, angajaţii primăriei, însă după un timp se întorcea sub teiul primitor. A refuzat de fiecare dată azilul şi chiar omenia unor locatari din zonă, mulţumindu-se să stea acolo acoperită de o umbrelă imensă dăruită de o enoriaşă a bisericii din cartier, ce trecea în fiecare duminică dimineaţă prin dreptul Mutei. De vreo doi ani se pricopsise cu o căţeluşă roşcată pe care lumea o alinta Vulpiţa şi ambele suflete chinuite trăiau din mila trecătorilor şi a vecinilor de la blocurile din acel areal. Unii îi aruncau câte un bănuţ sau un covrig iar unele gospodine coborau în halate înflorate, lăsându-le câte un castronaş cu ciorbă sau, arareori, sandviciuri învelite în folie de aluminiu.

Astăzi, de la prima oră, părinţii îşi trăgeau somnoroasele odrasle spre chioşcurile cu flori scotocindu-se prin portofele ca mai apoi să trântească un ditamai buchet în braţele elevilor de primară, speriaţi de importanţa momentului când vor trebui să le ofere doamnelor învăţătoare. Tot oraşul era un furnicar de oameni ascunşi după buchete de flori multicolore. Aşa este de 8 martie…. Flori, cadouri.

Muta se uită în castronelul cu bani numărând pe îndelete suma strânsă până la acea oră. Se ridică brusc, uitându-se de o parte şi de alta a străzii de parcă ar fi căutat pe cineva. Trezită din somn, buimacă, Vulpiţa se învârtea de colo-colo pe lângă stăpână, neînţelegînd mare lucru. Cu animalul după ea, se repezi traversând strada până la taraba lui nea Traian, florarul cu glasul ca de ţaţă şi-i întinse acestuia un pumn de mărunţiş. Omul încerca să o alunge de lângă florile pe care le stropea din când în când cu o stropitoare mică, însă Muta insista să cumpere flori de la nea Traian. Mai de ruşine, mai de ochii lumii, acesta alese trei trandafiri albi şi-i dădu femeii care se uită după câinele ce îmbuca o bucată de covrig aruncată de un elev. Vulpiţa lăsă acolo, în calea trecătorilor, bucata de pâine şi-şi urmă stăpâna pe trotuarul celălalt. Muta ţinea duios florile lângă obraji, zâmbind ca niciodată. Păşea tacticos pe alei ca o marchiză ţinând la piept ca pe un odor cele trei flori de un alb-gălbui, întorcându-se către stânga şi către dreapta zicând: Vă mulţumesc! Vă mulţumesc stimate domn. Vă mulţumesc ! Ooo… vă mulţumesc, frumos!

 A tot ţinut-o aşa mult şi bine.

Cei care o cunoşteau se opreau brusc, miraţi. Cum adică…? Nu e mută? Se adunaseră câteva zeci de trecători încercând s-o întrebe fel şi fel de lucruri. Ea, în schimb, mulţumea cuiva în stânga şi în dreapta, zâmbind unui chip drag, imaginar.

Vulpiţa privea de undeva de sub o bancă, speriată de tot tabloul acela cu lume şi flori şi nu înţelegea nimic. Se lăsă pe labele din faţă cuprinsă de o oarecare tristeţe.

Un copil, venit probabil de la şcoală, ţipa cât îl ţinea gura: – Bunaaa, hai să vezi ! Repede, buna…Vorbeşte, Muta.

IULIAN IUSTIN MELINTE

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: