La Congresul PSD

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că în 2018 încep lucrările la autostrada Bucureşti – Suceava

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, sâmbătă, în cadrul Congresului PSD, că în acest an centenar se vor realiza 100 de proiecte majore, între care şi începerea lucrărilor la autostrada Bucureşti – Suceava.

În cadrul congresului, premierul a vorbit desparte proiectele „României 100”, un program pentru România următorilor 100 de ani, şi a anunţat că se vor adopta legea finanţelor publice locale, legea turismului, se vor modifica legea redevenţelor, legea minelor, legea lobby-ului, legea violenţei domestice.

„Vom introduce dispozitivele electronice de monitorizare pentru ca femeile să nu mai moară cu ordinele de protecţie în braţe. Vom introduce formularul unic, factura electronică, înfiinţarea filtrului 2 în vamă, extinderea vămilor de la Giurgiu şi Constanţa. Introducerea indicatorilor de performanţă în administraţia locală, evaluarea anulă, bonusuri. În cazul nerespectării indicatorilor, contractele vor înceta. Va fi adoptat programul de împrumuturi de 40.000 de lei fără dobândă pentru tineri. Vom avea programul pentru persoanele cu dizabilităţi, crearea unui fond de 100 de milioane de lei, vom stimula fiscal activitatea ONG-urilor de profil, vom da amenzi celor care nu respectă legislaţia pentru aceste persoane” a enumerat premierul Viorica Dăncilă o parte din cele 100 de măsuri.

Ea a subliniat că scopul celor 100 de măsuri este să ofere un nivel de trai mai ridicat şi mai mulţi bani în buzunarele românilor.

Premierul s-a referit la realizarea în 2018 a drumului expres Piteşti – Craiova, începerea lucrărilor la autostrada Bucureşti – Suceava, varianta ocolitoare Bârlad, autostrada Borş – Suplacu de Barcău.

www.romanidecentenar.ro

Ea a mai spus că, tot în 2018, Anul Centenar, vor fi finalizate construcţia danei 80 din Portul Constanta, varianta ocolitoare Caracal, Mihăileşti, Carei, recepţionarea a 60 km de autostradă, recepţionarea a 136 km de cale ferată, a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

„Avem program de investiţii la Transelectrica şi Transgaz, care va deveni un principal jucător regional pe piaţa transportului de gaze. Transgaz participă la privatizarea operatorului grec de gaze. Tot în 2018, în cele 100 de măsuri pentru 100 de ani, avem capitalizarea Tarom după modelul Lot din Polonia. Şi pentru că gândul nostru merge şi pentru cei plecaţi afară – avem 100 de milioane de lei anual – vom susţine deschiderea de şcoli româneşti peste graniţă, în mari localităţi unde stau români” a spus Dăncilă.

Premierul a mai anunţat că, din Fondul Suveran de Investiţii, 10 miliarde de euro, cu administrare privată, vor fi investiţi în autostrăzi, spitale, centre de colectare de fructe. (N.B.)12

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: