Antrenorul Andu Vornicu de la CSM Suceava s-a prezentat la Campionatul Naţional de box de la Târgu Jiu pentru juniori Under 22 cu doi sportivi de la CSM Suceava. A fost un fel de „punct ochit, punct lovit pentru bucovineni pentru că atât Dumitru Vicol (categoria 69 de kilograme), cât şi Adrian Botuşan (categoria 75 de kilograme) au izbutit să urce pe podiumul de premiere.
Vicol a reuşit chiar să depăşească performanţa de anul trecut, când a ieşit vicecampion naţional, cucerind de această dată medalia de aur, după ce a trecut în finală de Leonard Dobre, de la Dinamo Bucureşti.
„Dumitru Vicol s-a prezentat foarte bine la acest concurs, a practicat un box total, demonstrând calităţi care au uimit asistenţa. În urma acestui rezultat a obţinut calificarea pentru Campionatul European care va avea loc peste o lună, tot în ţara noastră. Vom încerca să ne prezentăm la potenţial maxim la această competiţie majoră, iar o eventuală clasare pe podium ar fi încununarea muncii depuse în ultimii ani”, a declarat antrenorul Andu Vornicu.
Adrian Botuşan a terminat naţionalele pe locul secund, însă el a fost vizibil nedreptăţit. După două runde echilibrate disputate în compania lui Marian Ficiu, reprezentatului oraşului gazdă, Târgu Jiu, Botuşan a început să forţeze mai mult în ultima rundă, izbutind să-l pună la podea pe adversarul său cu un croşeu de dreapta în bărbie. Ficiu s-a ridicat vizibil afectat după lovitură, însă a fost luat din nou la pumni de Botuşan, moment în care, din senin, a sunat gongul de final, cu toate că mai erau de disputat 23 de secunde din timpul regulamentar! Aşa cum era de aşteptat, Botuşan a fost anunţat câştigătorul partidei de către arbitrul de ring, numai că bucuria lui Adrian a fost de scurtă durată, pentru că arbitrii judecători au revenit ulterior asupra deciziei şi l-au declarat învingător pe Ficiu, care a obţinut astfel şi biletul pentru europene. În ciuda acestei ruşinoase decizii, care i-a revoltat pe toţi cei prezenţi, antrenorul Andu Vornicu a încercat să-şi păstreze calmul.
„Este o mare nedreptate ce i s-a întâmplat lui Adrian, mai ales că boxase bine şi învinsese alţi doi capi de serie până în finală. Acum el este foarte dezamăgit, pentru că este greu de explicat cum a fost posibil un asemenea lucru. Este pentru prima dată în carieră când trăiesc aşa ceva, pur şi simplu am rămas stupefiat. Şi nu doar eu, ci toţi oamenii de box prezenţi în sala din Târgu Jiu. N-avem ce face, suntem prea mici pentru interesele care sunt în boxul românesc”, a precizat Andu Vornicu, care a dorit să mulţumească pentru sprijin Clubului Sportiv Municipal Suceava şi oamenilor de afaceri Sergiu Rotari şi Alexandru Ionuţ Rotariu.




























Comentarii