Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, va efectua prima vizită de lucru în Ucraina, de la preluarea mandatului, vizita urmând să se desfăşoare în perioada 2-3 martie.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero va efectua vizita în oraşele Cernăuţi şi Solotvino, unde va avea întrevederi cu reprezentanţii autorităţilor locale şi regionale, cu membri ai mediului asociativ românesc, reprezentanţi ai mass-media de limba română, precum şi cu exponenţi ai culturii şi valorilor româneşti din Ucraina.
„Având în vedere interesul deosebit pe care Guvernul României îl acordă comunităţilor istorice în vederea susţinerii drepturilor etnicilor români din vecinătatea ţării, comunitatea de români din Ucraina este una dintre priorităţile de pe agenda Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. În acest context, în perioada 2-3 martie 2018, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, va efectua prima vizită de lucru de la preluarea mandatului în Ucraina, în oraşele Cernăuţi şi Solotvino” se precizează în comunicatul de presă. (N.B.)



























Comentarii