Prin PNDL

Consiliului Judeţean şi primăriilor li se alocă 928 de milioane de lei pentru infrastructura locală

> Pentru 115 proiecte s-au semnat deja contractele de finanţare, valoarea lor fiind de 514,44 milioane de lei

În urma monitorizării proiectelor derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), situaţia la nivelul judeţului Suceava se prezintă pozitiv, apreciază prefectul Mirela Adomnicăi.

„Pentru implementarea măsurilor Programului de Guvernare 2017-2020, un obiectiv major urmărit la nivel judeţean de Instituţia Prefectului îl reprezintă accesarea unui număr cât mai mare de proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală” a subliniat şeful serviciilor desconcentrate, în cadrul şedinţei Colegiului prefectural de joi.

Prefectul Adomnicăi evidenţiază că PNDL are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din ţară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice în domeniile sănătate, educaţie, apă-canalizare, energie termică şi electrică, iluminat public, transport, drumuri, salubritate, cultură, culte, locuire şi sport, proiectele sucevene înaintate având rezervată o alocare de peste 928 de milioane de lei.

„Cu privire la derularea în judeţul Suceava a PNDL, etapa a II-a, dintre proiectele depuse de Consiliul Judeţean şi unităţile administrativ-teritoriale au fost aprobate 254, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 928,52 de milioane de lei” subliniază Mirela Adomnicăi.

Conform Instituţiei Prefectului, în ianuarie 2018, pentru 115 proiecte erau deja semnate contractele de finanţare, valoarea lor fiind de 514,44 milioane de lei, adică de 55,4% din total.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI