Şefa Secţiei Neonatologie din SJU Suceava, Dana Murariu, îngrijorată de creşterea numărului de copii născuţi prematur

 >Anul trecut, la Maternitatea Suceava, 268 de copii aveau la naştere sub 2500 g, dintre care 23 aveau sub 1000 g

Medicul-şef al Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Dana Murariu, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de creşterea, în ultimii ani, a numărului copiilor născuţi prematur, dar şi faţă de numărul mare al naşterilor înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 18 ani.

Medicul primar neonatolog a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că la Maternitatea Suceava s-au născut în cursul anului trecut 268 de copii având sub 2500 g, iar alţi 3155 de copii au avut la naştere greutatea de peste 2500 g.

Murariu a spus că, faţă de anul 2016, când s-au născut 269 de copii prematuri, în 2017 numărul lor s-a menţinut aproape acelaşi, explicând că principalul indicator al prematurităţii îl reprezintă vârsta sarcinii.

„Există copii care se nasc la 36 de săptămâni (8 luni) şi au 3500 de grame. Deci nu greutatea contează neapărat, ci vârsta de gestaţie” a subliniat Murariu adăugând că, din păcate, în ultimii ani, a crescut foarte mult prematuritatea, iar în foarte puţine cazuri se poate depista cauza acesteia.

Ea a menţionat că măsurile de reanimare sunt instituite în cazul oricărui copil care cântăreşte la naştere peste 500 g.

Medicul a mai spus că din totalul celor 268 de copii născuţi cu greutatea sub 2500 g, 140 dintre ei au avut greutatea cuprinsă între 2000 şi 2500 g, 136 fiind externaţi sănătoşi. Dar patru nu au putut fi salvaţi.

Murariu a precizat că alţi 63 de copii care s-au născut la Maternitatea Suceava au avut între 1500-2000 g, 57 fiind externaţi sănătoşi; alţi şase au murit.

Ea a arătat că anul trecut s-au născut 42 de copii cu greutatea între 1000 şi 1500 de grame, 32 fiind externaţi sănătoşi, iar zece au murit. Pe de altă parte, dintre cei 23 de nou-născuţi cu greutatea sub 1000 de grame, doar 10 au fost externaţi sănătoşi şi 13 au murit.

Medicul-şef al Secţiei de Neonatologie din cadrul SJU Suceava a mai spus că în cursul anului trecut alţi 3155 de copii au avut la naştere peste 2500 g, iar dintre aceştia au decedat 11 nou-născuţi.

Medicul Dana Murariu a adăugat că rata mortalităţii înregistrată în 2017 a fost de 12,8 la mie, fiind înregistrate 44 de decese, iar în anul 2016 rata mortalităţii a fost de 11 la mie.

Ea a precizat că cele mai multe decese înregistrate în rândul copiilor cu greutatea de peste 2500 de grame au avut drept cauză malformaţii „mai puţin compatibile cu viaţa”, unele dintre ele greu detectabile pe parcursul urmăririi sarcinii.

Referindu-se la naşterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 18 ani, medicul Dana Murariu a subliniat că, anual, se înregistrează peste 150 de naşteri, ea adăugând că cele mai multe dintre mamele minore provin din mediul rural.

Medicul a precizat că Maternitatea Suceava este o unitate cu competenţă de gradul III, care asigură asistenţă medicală de specialitate pentru cazurile de prematuritate din judeţele Suceava şi Botoşani, aici fiind implementat începând din anul 1999 sistemul rooming in, care permite mamei să stea permanent împreună cu copilul.

„Ataşamentul mamă – copil este mult mai bun, este stimulată alăptarea la sân, iar mama este pregătită să-şi îngrijească acasă copilul” a subliniat Murariu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: