Despre aşteptări

Deschisă, portiera blochează trotuarul îngust, foarte îngust. Altă posibilitate nu am decât să mă opresc din drum şi să-l aştept pe domnul în vârstă, ce se mişcă cu greutate, să coboare, astfel încât portiera, odată închisă, să nu-mi mai fie barieră. Să mă întorc din drum este inutil, ocolul ar fi prea mare, sunt parcate multe maşini la distanţă de câţiva centimetri una de alta, nu pot trece printre ele.

Îl privesc pe bărbatul în vârstă, cu plete şi barbă albe, cum se mişcă, cu greutate, zâmbesc, gândindu-mă că şi tata la fel de greu coboară dintr-o maşină, şi aştept. Ba chiar mă controlez, să am afişat zâmbetul meu cel bun pentru ca nu cumva, Doamne fereşte, domnul cel cu mişcări greoaie să fie încurcat de privirea mea nerăbdătoare de femeie cu două sacoşe în mână. Ştiu să zâmbesc, nu-mi fac griji de asta. Stau, zâmbesc, aştept şi mă gândesc la tata şi la cum s-au dus anii. I-aş întinde chiar o mână, să-l ajut, dar nu pare a fi omul care să o întindă pe a lui drept răspuns, nu pare a fi fericit de faptul că are de făcut ceva ce nu-i e uşor.

„Hai, mai repede, tocmai acum s-au trezit ăştia să treacă pe aici!” mă trezeşte din gânduri şoferul, care a coborât, a înconjurat maşina şi a venit pe trotuar. „Ăştia”, adică eu, ce zâmbeam cuminte, din locul unde mă oprise. Trage de domnul în vârstă, îl împinge în faţă şi trânteşte portiera de răsună strada.

Iar eu rămân în urmă, cu zâmbetul îngheţat pe faţă, cu frustrarea crescând în luptă cu gândul înţelept. Strâng din dinţi să nu-l întreb de ce se poartă aşa, conştientă că n-am face decât să sporim tensiunea ce se simţea în aer.

Probabil nu am zâmbit suficient de cald cât să înţeleagă că nu mă deranjează să aştept un minut sau două.

Probabil privirea mea nu a comunicat că am înţeles de ce a parcat unde a parcat, blocând trecerea.

Probabil soarele, care mie îmi dădea o stare vecină cu fericirea, nu-l impresiona în vreun fel.

Probabil că n-am sa învăţ niciodată să nu mai am aşteptări de la oameni, chiar şi atunci când aştept doar un zâmbet.

Probabil.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: